Primarul Dominic Fritz mai scapa de o bataie de cap. Desfiinteaza Serviciul de Crese si il muta la Inspectoratul Scolar Timis. Directorii raman fara locuri de munca

TIMISOARA. Inca de anul trecut autoritatile centrale au lasat la latitudinea administratiilor locale daca vor sa continue sa gestioneze serviciul de crese in subordinea primariilor sau sa renunte la el si sa fie preluat de catre Ministerul Educatiei prin inspectoratele scolare.

CITESTE SI: Doua firme vor sa proiecteze ‘Magistrala Verde’ de 3 km a Timisoarei. Pe Calea Sagului, o banda ar putea fi dedicata transportului in comun, se vor amenaja piste de biciclete, iar copacii vor fi taiati si inlocuiti cu tei si artari argintii

La Timisoara, primarul decidea, la acel moment, sa mentina serviciul de crese in structura administratiei locale. Nu a trecut insa mai mult de un an si acum renunta la acest serviciu pentru ca, spune el, este o structura ‘struto-camila’.

Desi ne-am hotarat sa ramana cresele la noi, de atunci ne-am dat seama ca acest proces este unul haotic, in care multe decizii si proceduri se fac pe genunchi si avem mari semne de intrebare daca poate functiona asa cum prevede legea, sa fie in subordinea Primariei Timisoara sa functioneze dupa regulamentele inspectoratului scolar.

Aceasta structura pare sa fie o noua struto-camila care n-are cum sa functioneze in modul in care Ministerul Educatiei a abordat aceasta reforma a creselor si de aceea m-am hotarat sa propun in Consiliul Local sa trecem cresele din Timisoara la Ministerul Educatiei si Inspectoratul Scolar.

Asta inseamna ca va trebuis a desfiintam serviciul crese, o mare majoritate a personalului va putea fi preluat de Inspectoratul Scolar, dar directorii de crese nu se mai incadreaza si va trebui sa incetam contractele cu ei in urma acestei desfiintari„, a spus primarul Dominic Fritz.

Si, pentru ca haosul sa fie complet, edilul a decis ca mutarea de la o institutie la alta sa se realizeze exact in perioada in care vor incepe inscrierile la cresa.

Astfel, pana cand toate procedurile se vor concretiza, inscrierile se vor realiza la serviciul din cadrul primariei, apoi urmand sa fie preluata si aceasta procedura de catre Inspectoratul Scolar.

Dupa preluare si depasirea, speram, a tuturor obstacolelor in organizarea predarii-preluarii, ISJ, prin gradinitele unde vor fi arondate cresele, va gestiona inscrierea! Deocamdata, dumnealor (reprezentantii Primariei Timisoara – n.r.) se ocupa de etapa de reinscriere! Inscrierea incepe in 30 mai si se deruleaza pana in 31 august! Vom veni cu procedura si calendar in interiorul perioadei, avand in vedere situatia noua cu care ne confruntam!„, a precizat Aura Danielescu, inspector general al ISJ Timis.

Va reamintim, la Timisoara exista 6 crese care functioneaza in 12 locatii.

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.

    Pareri

  1. Dacă e asa cum scrie în articol de ce creșele au ca si conducere directorul de la o scoala? De exemplu cresa din Daciei de pe strada Brândușei are la conducere, directorul de la scoala 24, si asta este de foarte multa vreme nu de azi, de ieri.