Primele sapaturi pe traseul celei de-a treia descarcari de pe Autostrada Vestului catre Timisoara, pe care vor circula 30.000 de masini zilnic, cu 100 km/h

TIMISOARA. Dupa ce in luna martie a fost dat ordinul de incepe a lucrarilor, predate amplasamentul si bornele de reper pentru contractul de proiectare si executie a drumului de legatura de la Autostrada Vestului catre Sanandrei, iar la inceputul lunii iulie a fost emisa si Autorizatia de Constructie, au loc primele miscari pe viitorul santier.

Mai precis, la finele saptamanii trecute a inceput cercetarea arheologica.

Descarcarea de sarcina arheologica este realizata de specialisti ai Muzeului Judetean din Satu Mare, transmit reprezentantii DRDP Timisoara.

Va reamintim, ministrul Transporturilor Catalin Drula a anuntat recent ca e asteptat proiectul tehnic, aflat inca in grafic, iar in septembrie muncitorii s-ar putea apuca efectiv de lucru.

Avem contract de proiectare si executie. Sunt sase luni pentru proiectare. Aceasta nu e incheiata. Vine Proiectul Tehnic in saptamanile urmatoare si trecem la executie. Am semnat in martie, 6 luni se implinesc in septembrie. De atunci curg cele 18 luni pentru constructie. E un contract ce nu are blocaje, am facut exproprierile, nu sunt motive… E un Studiu de Fezabilitate recent, nu uitat in sertar, n-ar trebui sa fie probleme in derulare„, a precizat ministrul Transporturilor in 4 iulie.

Aproape 30.000 de masini vor circula zilnic cu 100 km/h pe drumul de 10 kilometri

Contractul a fost castigat de italienii de la Todini Construzioni Generali S.p.A., aceasta fiind si singura companie care a depus o oferta in vara anului trecut. Lucrarea a fost adjudecata la pretul de 189.571.920,62 de lei (fara TVA), adica aproximativ 46 de milioane de euro cu TVA, iar perioada de garantie a lucrarii este de 7 ani.

„Traseul drumului de legătură începe cu circa 300 m înaintea intersecției existente, dintre drumurile DJ 692 și E671 (DN 69), cu amenajarea unui nod rutier și se dezvoltă pe direcția Nord-Est, spre Autostrada A1. Traseul va avea o lungime de circa 10 km”, explicau recent pentru opiniatimisoarei.ro reprezentantii DRDP Timisoara.

Clasa tehnica a drumului de legatura este II, iar viteza prevazuta in proiect pentru acest drum este de 100 km/h.

Durata de executie a contractului este de 24 de luni, din care 6 luni pentru proiectare si 18 luni pentru executia lucrarilor.

Va reamintim, drumul, cu cate 2 benzi pe sens, care va porni de la intersectia cu Sanandrei, va fi, practic, a treia descarcare de pe autostrada catre Timisoara, dupa Remetea si Giarmata. Vor tranzita noua legatura intre 25.000 si 29.000 de masini, conform estimarilor din proiect.

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.

    Pareri

  1. Aproape 30.000 de masini vor circula zilnic cu 100 km/h pe drumul de 10 kilometri …
    Amintiri din 2030 dupa centura sudului s.a.m.d.

  2. „Cu 100 km/h”, mai bagati, mai bagati, puteti sa si dublati :))))

  3. In Martie a fost dat ordinul de incepere a lucrarilor, in Iulie aprobat, in August a inceput cercetarea arheologica……… 2021
    Asteptam urmatoarea stire in 2023, ca s-au sistat lucrarile , pentru ca s-a schimbat ministrul, ca nu mai sunt fonduri, si…….deodata in 2024, in apropierea campaniei electorale, surpriza….demareaza din nou lucrarile!!!
    Ne dau in continuare pe la nas cu tot felul de proiecte incepute, dar care nu vor avea finalizare niciodata!
    Cumva trebuie sa-si justifice si noua administratie banii de paine!

    • Ai mare dreptate

  4. Daca Consiliul judetean are „cap” si Minstrul Transporturilor e „de-al nostru” ar trebui demarat urgent proiectul si lucrarile la CENTURA DE VEST a Timisoarei. Altfel Timisora ( Calea Aradului ) se va supraaglomera . Sa nu uitati ce a facut „banateanul nostru” Sorin Grindeanu!!!! pentru Timisoara. Rahat in ploie. De fapt mie mi se parea un tip handicapat. Nu va suparati labaralilor, dar nici Florin Citu nu-i cu toate prunele in traista.

  5. nu inteleg de ce tot insistati cu „pe care vor circula 30.000 de masini zilnic, cu 100 km/h”. de la inceputul povestii tot asta e laitmotivul. daca ne sechestreaza guvernu iar in case oricum nu mai conteaza