Primul accident pe autostrada Timisoara – Arad a avut loc la doar o zi dupa deschiderea circulatiei

Nici nu s-a deschis bine circulatia, ca au si inceput ciocnirile. Primul accident s-a inregistrat duminica seara, la doar o zi dupa deschiderea circulatiei pe soseaua ce leaga Aradul de Timisoara si dupa ce primul ministru Emil Boc si Anca Boagiu, ministrul Transporturilor, au „inaugurat” soseaua.

foto: www.realitatea.net

Un sofer a iesit de pe carosabil si a cazut intr-un sant adanc de cativa metri de pe marginea soselei. Tanarul in varsta de 28 de ani a fost ranit grav.

Accidentul a avut loc la cativa kilometri de municipiul Arad. Barbatul, care circula din directia Arad spre Timisoara, a ajuns cu autoturismul Opel pe care il conducea intr-un sant de pe marginea drumului, unde erau parcate utilajele folosite de constructori la autostrada. Soferii care au circulat in spatele autoturismului Opel au anuntat accidentul la numarul de urgenta 112.

La locul accidentului a ajuns un echipaj de descarcerare, care a actionat aproximativ 30 de minute pentru a-l scoate pe tanar dintre fiarele contorsionate. Apoi, un echipaj SMURD a preluat ranitul si l-a transportat la Spitalul Clinic Judetean de Urgenta Arad.

„Starea pacientului este grava. A suferit un traumatism cranian si este posibil sa fi suferit si alte leziuni interne”, a declarat pentru Realitatea Florentina Cartojan, medic SMURD.

Politistii incearca sa stabileasca imprejurarile producerii accidentului rutier. Circulatia nu a fost blocata pe autostrada in zona accidentului, dar soferii au fost avertizati sa reduca viteza pana cand politittii au facut cercetarile la la fata locului.

Autostrada Arad-Timisoara, inaugurata sambata, are o lungime de 32,25 de kilometri si face parte din coridorul IV Pan-European.

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.

    Pareri

  1. Am scris la comentariile cititorilor acestui ziar despre faptul ca elementele de siguranta circulatiei nu se vedeau in fotografiile cu boc si boagiu. Nu se vedeau pentru ca nu existau, iar testul cu paharul … hai dom’le ca e de prost gust. Noi vorbim de investitii de sute de milioane de euro pe care le vor deconta copiii copiilor nostri, iar nebunu’ umbla cu paharu cu apa. Acu’, la o zi de circulatie avem un accidentat grav pe constructia care nu respecta standardele, cu un constructor si un beneficiar care pun in circulatie un drum in conditii de incalcare a Legii 10. Despre ce dreaq vorbim aici. Propaganda politica pe viata si sanatatea noastra. Idiotii.