Primul adversar al celor de la Timisoara Saracens din acest an s-a retras din campionat

TIMISOARA. Pandemia afecteaza toate sporturile. Iar unor echipe le da chiar lovitura decisiva. Gloria SCM Buzau, una din echipele bune ale Superligii romane de rugby, a aruncat „prosopul”. Motivul este lesne de inteles, coronavirusul si situatia financiara.

CITESTE SI: Dupa 15 mai nu vom pleca din localitate fara motiv. Restrictiile care raman in vigoare dupa ridicarea starii de urgenta, anuntate de presedintele Klaus Iohannis 

Clubul buzoian de rugby va ramane insa in competitiile de juniori, peste 60 de tineri practicanti ai sportului cu mingea ovala fiind legitimati la Gloria. Cat priveste echipa mare, strainii echipei sunt plecati in tarile lor si au anuntat ca nu se vor mai intoarce la grupare.

Gloria Buzau ocupa locul 6, SuperLiga CEC Bank, cu 10 puncte (7 jocuri), la egalitate cu Dinamo (locul 5). Membrii Colegiul Director ai FRR au decis pe 17 martie amanarea inceperii returului SuperLigii CEC Bank si a returului Diviziei Nationale de Seniori pana la noi dispozitii ale autoritatilor competente privind starea de urgenta.

Timisoara Saracens urma sa intalneasca Buzaul, in deplasare, in prima etapa din 2020. Jocul era programat pe 4 aprilie, dar a fost amanat pana la o data nestabilita. Conform regulamentului, Timisoara va castiga la masa verde. In tur, banatenii s-au impus cu 38-10.

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.