Primul aparat PET-CT dintr-o unitate sanitara din vestul Romaniei, la Spitalul de Boli Infectioase Timisoara

TIMISOARA. Costă 13.138.000 de lei, iar 90 la suta din fonduri au fost alocale de Ministerul Sanatatii, în timp ce 10 la suta vin de la bugetul local al Primariei Timisoara. Ministerul Sanatatii a alocat fondurile necesare achizitionarii primului aparat PET-CT din zona de vest a tarii, dintr-o unitate sanitara din sistemul public de sanatate. Aparatul permite diagnosticarea, stadializarea si monitorizarea pacientilor cu diferite forme de cancer.

CITESTE SI: Liber de COVID de doua saptamani. Niciun caz nou inregistrat intr-un judet din regiunea de vest

Contractul cadru a fost semnat inca de anul trecut, iar acum, dupa alocarea bugetara, urmeaza achizitia echipamentului si amenajarea spatiului unde va fi amplasat aparatul.

Scanarea PET-CT permite cresterea acuratetii, dar si stabilirea cu certitudine a diagnosticului pacientilor care prezinta formatiuni tumorale. Examinarea PET-CT duce la obtinerea unor informatii complete despre localizarea, forma si dimensiunile formelor canceroase, dar si despre metabolismul acestora. Investigatia este superioara unui examen imagistic de tip Computer Tomograf si reprezinta una dintre cele mai avansate metode de investigatie imagistica.

“Cu ajutorul acestei investigatii reusim o diagnosticare precoce a formelor tumorale, vedem activitatile metabolice ale tesuturilor si putem sa identificam tipul de cancer, uneori chiar inainte ca modificarile structurale sa se produca, localizarea acestuia si posibilele metastaze. De asemenea, dupa terminarea chimio sau radioterapiei, analiza imagistica cu ajutorul PET-CT-ului ne poate spune daca tratamentul a avut succes. Investigatia se face prin injectarea in organismul pacientului a unei molecule de glucoza radioactiva care, prin fluorescenta, permite identificarea zonelor cu probleme”, spune dr. Diana Manolescu, director medical în cadrul Spitalului de Boli Infectioase Timisoara.

Perioada de implementare a proiectului este finalul anului 2021.

“As vrea sa multumesc atat Ministerului Sanatatii pentru suma de peste 11 milioane de lei alocata acestui proiect, cat si Primariei Timisoara pentru partea de 10 la suta de cofinantare. Peste cateva zile vom demara operatiunea de reconstructie a cladirii unde functioneaza acum centrul antifumat. Vom pastra parte din cladire, dar o vom inalta si recompartimenta. Va fi o cladire P+1 care va include atat spatiul destinat aparatului, cat si birouri si sali de consultatii. Termenul este foarte scurt. Dar avem incredere ca firma care a castigat licitatia isi va respecta angajamentul”, a declarat prof dr. Cristian Oancea, manager la Spitalul de Boli Infectioase si Pneumoftiziologie Dr. Victor Babes Timisoara.

Principalii beneficiari ai investigatiilor imagistice realizate cu ajutorul PET-CT-ului vor fi pacientii suspectati de cancer pulmonar, dar analizele imagistice vor putea fi facute in viitor si pacientilor cu alte boli neoplazice.

“Vom propune ca in Comisia de Pneumologie a Ministerului Sanatatii, investigatiile pentru pacientii cu risc crescut de cancer pulmonar sa fie gratuite. Vorbim de tumorile pulmonare. De asemenea, in colaborare cu comisiile de medicina interna, gastroenterologie, cardiologie, oncologie, radioterapie si chiar pediatrie, sa realizam un program prin care investigatiile de acest fel sa fie decontate de catre Casa Judeteana de Sanatate. Banatul este pe primele locuri in ceea ce priveste incidenta cazurilor de cancer. Aparatul pe care il vom folosi, PET-CT-ul, speram pe cale larga, sa depistea adaugat spune prof dr. Cristian Oancea.

In sistemul sanitar de stat din Romania mai sunt, in prezent, doar doua asemenea aparate, la Clinica de Pneumologie Iasi si la Spitalul Universitar de Urgenta Militar Central Dr.Carol Davila, Spitalul de Boli Infectioase si Pneumoftiziologie Dr. Victor Babes fiind a treia unitate sanitara din tara si prima din vestul Romaniei unde va functiona un PET-CT.

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.

    Pareri

  1. Mulțumiți USR Timiș pt asta ,timp de 30 de ani PNL =PSD au lăsat spitalul sa se degradează in ultimul hal cu manageri numiți politic ce în afara de a și numi rudele și amantele in posturi publice nu au făcut nimic .daca nu era Usr Timiș , spitalul era încă în epoca de piatră , da e oda pentru Usr Timișcă merită. PS Stiu ca s-au demarat o gramada de reabilitari la acest spital inca de acum cativa ani, dar trebuie sa zic ca USR este salvatoru providential al Timisoarei in frunte cu primarul, cel mai minunat si mai bun pe care l-a avut orasul, de la Eugeniu de Savoya incoace. Sa nu va suparati pe mine, dar asta imi dau astia de la partid sa postez, pentru asta ma platesc, castig si eu o pita. N-am nimic cu voi, dar pusculita e cam goala ca s-au retras sponsorii. Sa fiti iubiti!