TIMISOARA. „Decebal” a fost adus la locul lansarii pe un trailer din curtea RATT, iar in spatele sau a venit o macara de mare putere, cu brat extensibil. Pe sub vaporas au fost puse doua chingi. Acestea au fost legate de un chenar metalic, atasat la carligul macaralei. Odata ce a fost securizat s-a inceput ridicarea acestuia si coborarea in dana din zona Iosefin. Intreaga operatiune a durat in jur de 20 de minute, dupa care s-a trecut la botezul navei, iar cei prezenti, alaturi de reprezentantii mass-media, au fost invitati la prima plimbare cu Decebal.
De la punerea pe apa a vaporasului la plecare a mai trecut aproximativ o jumatate de ora, deoarece trebuiau facute ajustarile necesare la motoarele lui „Decebal”. S-a dat de trei ori la cheie si…vant bun din pupa.
Decebal a iesit pe apa sub privirile timisorenilor prezenti de o parte si de alta a canalului. Pe tot traseul vaporasul a fost fotografiat de cei prezenti pe maluri, si dupa alte 20 de minute, „Decebal” a ancorat cu bine langa podul Mihai Viteazul.
„Aceasta a fost prima cursa, se vor mai face probe, dupa care se va emite un certificat de catre reprezentantii Autoritatii Navale Romane, si dupa aceea vom putea efectiv sa circulam. Saptamana viitoare sau in doua saptamani vom putea sa avem deja plimbari de agrement. De la 1 iunie vom putea sa dam drumul subsistemului de transport in comun pe Bega” au spus reprezentantii Primariei Timisoara.
„Din punct de vedere al sigurantei e dotat cu toate echipamentele necesare in situatii de urgenta, are doua motoare de 59 de cai putere, produse in Japonia, actionate independent fiecare. Viteza din caietul de sarcini, pe Bega, va fi de circa 15 km/ora. Inaltimea de care nevoie este de 2,60, de aceea are aceasta forma putin plata, ca sa poata trece pe sub podul Michelangelo.Asteptam cu nerabdare sa putem merge pana in Serbia cu vaporasul dar asta depinde de apa si nu neaparat de vaporas. Proiectul este unul facut in Romania. Fireste ca nu prea mai avem multe de inventat in ceea ce priveste navigatia si vaporasele. Ca si acesta nu mai exista niciunul. Mai exista un catamaran asemanator in Bucuresti, pe Cismigiu, dar nu e la fel„, Remus Retezan, reprezentantul firmei care a construit vaporasele
Pe langa Decebal, tot astazi vor fi puse pe apa si celelalte trei vaporase aflate deja la Timisoara: Burebista, Traian si Glad. Altre trei vaporase se afla in constructie la Galati, iar numele unuia dintre acestea, Economu, a fost schimbat in Ferdinand.
CITESTE SI: Statiile de unde vom lua vaporasele la Timisoara! HARTA!
Ieri, consilierii locali au votat in plen pentru infiintarea administratiei portuare si a portului Timisoara.
CITESTE SI: Timisoara are administratie portuara si port. Cand vom vedea si primul vaporas la apa?
Pareri
UPDATE: In jurul orei 11:45, vaporul s-a scufundat. Nu au existat victime.
@Dan Ilie Ciobotea: Te-ai uitat azi dimineata in oglinda?
Sa moara carcotasii de ciuda…
Abia asteptam sa le vedem pe toate 7 circuland simultan.
Ca doar nu s-au luat pentru piese de schimb.
Pot sa traca unul pe langa altul? Sau vor merge toate 7 in acelasi sens pe tura.
de ce crezi ca sunt 7….7 zile are saptamana…in fiecare zi circula altul…:))
au pescajul de cca 1 metru, deci ar trebui sa nu atinga fundul apei care ar trebui sa fie la 2 metri. dar sa vedem cum incap 2 fara sa se atinga si fara sa frece marginile pline de vegetatie unde nu mai sunt 2 metri.
Daca cineva a fost martor la accidentul de Duminica ora 14.30 de la intersectia caii Torontalului cu Grigore Alexandrescu va rog sa imi scrie pe adresa [email protected]. Multumesc. Am mare nevoie de ajutor.
Una peste alta,e ok,dar…cina a conceput garafica de pe ele…a ramas blocat undeva prin anii 1990
shawormerie pe apa :)). Una cu de toate 10 lei de la nea`semafor :))
Un design contemporan reusit. Excelent dom’ primar. Mai ales usile alea obosite din pvc cu geam termopan sunt excelente. Toate merg la superlativ.
Unii viseaza deja excursii pana in Serbia. Poate nu stie omul ca de la Timisoara pana la granita sarbeasca faci cu vaporasul o juma de zi si ca inca nu este amenajat nici u punct de trecere al frontierei cu sarbia pe canalul Bega. Eu cred ca sarbii sunt mai realisti si nu se va face vama pe bega numai ca sa aibe oamenii ce nu au ce face ocupatie. O ” excursie” la sarbi ar dura 2 zile dus-intors. Cred ca vor fi clienti foarte Multi.
Dar citesc ca asta de a zis asta este ala de contruieste vaporasele. Spera si ala ca mai primeste comenzi pentru o flota de vaporase de agrement. Ce daca nu le folosim. Le avem in curte si platite sunt. Si scump de tot.
Ma gandesc ca au motoare de 59 cai putere. Ganditi-va ca o Masina mica are motoare mai puternice. Si trebuie sa miste nuzmai o Masina mica nu un vapor. Vai de Mama voastra de „arhitecti ai orasului!”