Primul workshop al Aliantei Timisoara Universitara: au fost stabilite teme de lucru comune pe cercetare, digitalizare, internationalizare si marketing educational

TIMISOARA. Centrul de Conferințe al Universității Politehnica Timișoara a găzduit vineri, 14 ianuarie 2022, o reuniune a Alianței Timișoara Universitară (ATU), deosebit de importantă în special prin pragmatismul acesteia, prin acțiunile concrete realizate, prin temele de lucru și participanți.

Președintele în exercițiu al alianței, conf. dr. ing. Florin Drăgan, rectorul Universității Politehnica Timișoara, a vorbit în deschidere despre necesitatea organizării de astfel de acțiuni la un nivel comun celor patru mari universități timișorene – Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara, Universitatea Politehnica Timișoara, Universitatea de Vest din Timișoara, Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară a Banatului „Regele Mihai I al României” din Timișoara – pentru că ATU și-a asumat încă de la început identificarea, susținerea și implementarea de proiecte educaționale, de cercetare științifică și comunitare de mare anvergură, cu iminente aplicații și transformări în viața publică a Timișoarei, județului Timiș și Banatului, în ansamblul său.

Reuniunea de vineri a avut ca subiect principal de discuții sporirea atractivității Timișoarei ca oraș universitar, conducerile celor patru universități având ocazia să dezbată împreună următoarele teme:

  1. Lărgirea bazinului de recrutare pentru orașul universitar Timișoara, cu participarea prorectorilor responsabili cu procesul de învățământ, prorectorii responsabili de imagine, directorii de comunicare, reprezentații studenților;

  2. Internaționalizare și realizarea de parteneriate pentru atragerea studenților străini, cu participarea prorectorilor responsabili cu internaționalizarea, directorilor departamentelor de relații internaționale și reprezentanților studenților;

  3. Dezvoltarea de proiecte comune în Timișoara universitară pe zonele de digitalizare și informatizare, cu participarea prorectorilor responsabili cu patrimoniul, directorilor IT și reprezentanților studenților;

  4. Noi perspective și oportunități de cercetare multidisciplinară pentru absolvenți, cu participarea prorectorilor responsabili cu cercetarea, directorilor centrelor de studii universitare de doctorat și a reprezentanților studenților.

Pentru fiecare dintre cele patru teme majore de lucru au fost stabilite echipele comune, au fost identificați pașii următori de urmat și calendarul acțiunilor viitoare, iar concluziile au fost prezentate în plen.

Dintre acțiunile majore care au fost stabilite de comun acord de echipele formate cu reprezentanții tuturor universităților menționăm:

  • dezvoltarea colaborării între universitățile membre ATU și administrația locală și județeană;

  • organizarea unui târg educațional comun;

  • promovarea Timișoarei la nivel național (realizarea unui film de promovare);

  • organizarea unui eveniment inedit în Timișoara dedicat viitorilor studenți;

  • participarea, în perioada 28 februarie – 6 martie 2022, a unei delegații ATU la Expo Dubai, cu prezentarea celor patru universități;

  • participarea comună la târguri educaționale internaționale precum și o colaborare mai strânsă cu ambasadele;

  • utilizarea ATU ca vehicul pentru dezvoltarea digitală, realizarea unei aplicații de raportare a rezultatelor cercetării la nivelul ATU de care să beneficieze toate cele patru universități partenere și realizarea unui site propriu ATU;

  • realizarea de doctorate în co-tutelă, colaborări între centrele de inovare și transfer tehnologic;

  • utilizarea în comun a infrastructurii de cercetare existente etc.

În încheierea reuniunii, rectorii celor patru universități, prof.univ.dr. Octavian Marius Crețu, conf.univ.dr.ing. Florin Drăgan, prof.univ.dr. Marilen Gabriel Pirtea și prof.univ.dr.ing. Alin Cosmin Popescu, au prezentat concluziile de final, subliniind importanța forței comune a celor patru instituții de învățământ superior timișorene, necesitatea unei strategii comune de dezvoltare, creșterea cifrei de școlarizare pe oraș, continuarea colaborării pe echipe lucrative, susținerea antreprenoriatului.

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.