Profesorul Valeriu-Augustin Stoian, de la Facultatea de Constructii a UPT, omagiat la implinirea varstei de 75 de ani si peste 50 de ani de activitate didactica

Continuând o tradiție instituită în Universitatea Politehnica Timișoara, de a onora profesorii cu realizări deosebite, joi, 10 octombrie 2024, a fost organizată o festivitate de omagiere a profesorului emerit Valeriu-Augustin Stoian, la împlinirea a 75 de ani de viață, dintre care peste 50 de ani petrecuți în aceeași instituție – Politehnica Timișoara. La eveniment au participat reprezentanți ai conducerii Universității Politehnica Timișoara, ai filialei Timișorene a Academiei Române, ai Facultății de Construcții, pe care a slujit-o cu devotament peste o jumătate de veac, colegi, prieteni, discipoli, care au ținut să-i fie aproape la această frumoasă aniversare.

În cadrul evenimentului, moderat de prof.univ.dr.ing. Daniel Dan, căruia i-a fost un adevărat mentor, au luat cuvântul, acad. Dan Dubină, președintele Academiei Române, Filiala Timișoara, prieten de o viață al profesorului Stoian, conf.univ.dr.ing. Florin Drăgan, rectorul Universității Politehnica Timișoara, care a remarcat dedicarea profesorului Stoian pentru activitatea didactică și de cercetare, prof.univ.dr.ing. Kiss Zoltan Iosif, reprezentant al Facultății de Construcții din cadrul Universității Tehnice din Cluj-Napoca și prieten de 20 de ani cu sărbătoritul.

În semn de apreciere pentru dedicarea și munca depusă de-a lungul deceniilor în activitatea didactică și în cea de cercetare, profesorului Valeriu-Augustin Stoian i-au fost înmânate două plachete, una de către de către conf.univ.dr.ing. Florin Drăgan, din partea Universității Politehnica Timișoara, și una înmânată de către prof.univ.dr.ing. Kiss Zoltan Iosif din partea Facultății de Construcții a UTCN Universității Tehnice din Cluj-Napoca.

Tot cu ocazia aniversării, a fost lansată și cartea Magister Inspirans Valeriu-Augustin STOIAN, care a fost dăruită tuturor celor prezenți la eveniment.

* * *

Valeriu-Augustin Stoian s-a născut pe 23 August 1949 la Mediaș. A absolvit cu brio Facultatea de Construcții în 1972 fiind reținut ca asistent universitar la catedra CCIA a Facultății de Construcții a Institutului Politehnic Timișoara. În anul 1983 obține titlul de doctor inginer sub coordonarea profesorului Constantin Avram, membru corespondent al Academiei Române. Parcurge toate treptele academice devenind profesor universitar în 1993 și conducător de doctorat în domeniul Inginerie Civilă și Instalații.

Prof. dr. ing. Valeriu-Augustin Stoian a contribuit la formarea a peste 40 de generații de ingineri constructori, unii dintre ei regăsindu-se printre membrii corpului didactic al Facultății de Construcții din cadrul Universității Politehnica Timișoara. Pe parcursul carierei didactice a desfășurat o activitate remarcabilă, predând opt discipline diferite din domeniul construcțiilor în limbile română și engleză. A contribuit la introducerea de discipline noi, cum ar fi „Higrotermica și acustica clădirilor”, „Fizica construcțiilor”, „Building Physics” și la crearea programului de master „Reabilitarea Construcțiilor”.

Profesorul Stoian este o personalitate bine cunoscută și recunoscută în țară și în străinătate prin rezultatele obținute în activitatea de cercetare din domeniul construcțiilor din beton armat, a compozitelor cu fibre polimerice sau de carbon aplicate cu precădere pentru reabilitarea structurilor din beton sau zidărie și nu numai.

A coordonat peste 200 de contracte de cercetare științifică și/sau proiectare, expertizare, consultanță derulate preponderent prin UPT. S-a remarcat ca membru activ în numeroase asociații profesionale de prestigiu din țară și străinătate. Domnul profesor Valeriu-Augustin Stoian are 20 de publicații didactice (trei tratate, cursuri didactice, culegeri, îndrumătoare), peste 200 de lucrări științifice publicate în reviste naționale și internaționale, dintre care 73 de lucrări științifice indexate în Web of Science.

A participat la elaborarea normelor tehnice în domeniul structurilor de beton, racordate la normele europene EUROCODES, este verificator tehnic și expert MLPAT în domeniul construcțiilor din beton armat, zidărie, lemn și oțel și este membru în numeroase asociații profesionale de profil atât la nivel național cât și internațional.

Între acestea, să evidențiem, ca măsură a recunoașterii, certificarea sa ca Charter Structural Engineering, în noiembrie 2000 de către prestigioasa Institution of Structural Engineers, UK, și alegerea ca Fellow al Instituției. La acea vreme, doar doi ingineri români s-au bucurat de această onoare!

Cel mai înalt for științific și de cultură din România, Academia Română, i-a atribuit în 10 decembrie 2023 Premiul „Anghel Saligny” pentru grupul tematic de lucrări intitulat „Studii teoretice și experimentale privind comportarea seismică a pereților beton armat și hibrizi/compoziți oțel beton / The seismic behavior of reinforced concrete and hybrid/composite shear walls – Theoretical and experimental approaches”, având ca autori pe prof.dr.ing. Daniel Dan, discipolul, și prof.dr.ing. Valeriu-Augustin Stoian, magistrul.

În cadrul UPT, profesorul Stoian a fost secretar științific al Facultății de Construcții (1992-1996), prodecan (2000-2004), director al departamentului Construcții Civile și Instalații (2004-2016) și director al Centrului de Cercetare pentru Materiale și Structuri (MAST), centru pe care l-a și înființat.

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.

    Pareri

  1. Respect Domnule Profesor.
    Sa fie sanatosi anii impliniti si …cati mai multi1