Proiectele Asociatiei TM 2021 trec la Casa de Cultura a Municipiului Timisoara. Anuntul primarului Nicolae Robu

TIMISOARA. Dupa ce la ultima sedinta a Consiliului Director al Asociatiei Timisoara Capitala Europeana a Culturii 2021 Nicolae Robu a spus ca vrea sa preia controlul proiectului, acum anunta si primele masuri concrete. Pana la infiintarea unei noi structuri dedicate, edilul sustine ca toate evenimentele angajate prin dosarul de candidatura vor trece in ‘gestiunea’ Casei de Cultura a Municipiului.

CITESTE SI: Manevra electorala prin care Robu vrea sa preia controlul celui mai important proiect cultural de tara al Romaniei. Vrea sa-si faca propria Asociatie Timisoara Capitala Culturala a Europei. De ce nu poate dicta dizolvarea TM2021

„Sunt în măsură să vă dau noi informații pe subiect.

1). Formula juridică pe care noi, Primăria Timișoara, o considerăm cea mai potrivită să gestioneze implementarea proiectului ”Timișoara –Capitală Culturală Europeană” este o structură a administrației publice a orașului, cu personalitate juridică, similară, sub aspectul legislației ce-i stă la bază, Casei de Cultură a Municipiului, structură care se va numi ”Centrul de Proiecte Culturale și Administrare a Moștenirii Capitalei Culturale Europene”. Intenționăm să înființăm această structură în ședința de Consiliu Local de marți, 07.07.2020. Menționăm că, presupunând, prin absurd, că această formulă nu va fi agreată de Comisia Europeană –deși semnalele neoficiale primite până la această oră sunt încurajatoare-, există variante alternative, unele constituite deja în precedente

2). Până când noua structură va fi operațională, implementarea proiectelor culturale angajate prin dosarul de candidatură se va face prin Casa de Cultură a Municipiului. În acest sens, pentru a se câștiga timp, în ședința de Consiliu Local de marți, se va decide, pe de o parte, alocarea unei sume duble față de cea de anul trecut –3 milioane lei, în loc de 1.5 milioane lei- pentru finanțarea nerambursabilă de proiecte culturale reprezentând angajamente din dosarul de candidatură sau consonante cu acestea. Perioada de depunere a cererilor de finanțare va fi 08.07.2020 – 24.07.2020

3). Jurizarea cererilor de finanțare referite la punctul 2 va fi făcută de o comisie din care subsemnatul voi propune să facă parte cele două personalități europene deja cu implicare la momentul curent în proiectul ”Timișoara –Capitală Culturală Europeană”, Ulrich Fuchs –director de program Marseille 2013 și Linz 2009- și Martin Heller –director artistic Linz 2009-, directorii instituțiilor culturale emblematice ale orașului –Teatrul Național, Opera Română, Filarmonica Banatul, Teatrul German, Teatrul Maghiar sau reprezentanți desemnați de ei, 3 personalități culturale locale și câte un reprezentant al Consiliului Local, Consiliului Județean și Ministerului Culturii”, a scris primarul pe pagina sa de Facebook.

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.

    Pareri

  1. Primarul nostru este extraordinar
    Stie tot, face tot, cu acordul sau fara acordul cetatenilor, impinge progresul in zona pe care numai el o stie
    Cred ca a fost rapit de extraterestrii si ne-au pus in loc un supraom, sau pe-acolo, sau poate a stat la soare prea mult
    &6870@32

  2. Ioane: dacã tãceai eram mai câștigați cu toții, inclusiv Măria Ta