TIMISOARA. O ora si jumatate, atat au durat dezbaterile pe proiectul privind taxele si impozitele pe anul 2025, in plenul Consiliului Local Timisoara. Daca initial au fost depuse cinci amendamente si doar unul, cel al prmarului, a fost adoptat, in final intregul poiect a fost respins la vot.
Teoretic, propunerea privind taxele si impozitele pe anul viitor ar putea fi supusa la vot intr-o viitoare sedinta extraordinara a Consiliului Local Timisoara. Practic, daca acest lucru nu se va intampla, va intra in vigoare o prevedere a Codului Fiscal care ar dubla impozitele pe locuinte.
In plenul de joi seara, conducerea Primariei a propus indexarea cu rata inflatiei (10,4%), obligatorie conform Codului Fiscal, aceasta aplicandu-se unor cote maxime de impozitare, ori la Timisoara aceste cote sunt la macimul permis de lege de mai multa vreme. Din aceeasta cauza, la Timisoara sunt impozitele cu mult mai mari decat in alte orase din tara.
Aceste lucruri au fost reclamate inclusiv la dezbaterea publica organizata de Primaria Timisoara, de catre oamenii de afaceri, dar si de catre medicii cu cabinete private, in contract cu Casa Nationala de Asigurari de Sanatate, care au solicitat scaderea acestei cote de impozitare.
De exemplu, pentru cladirile nerezidentiale, autoritatea publica locala a stabilit cota maxima de impozitare de 1,3%, majorata cu o cota aditionala de 50%, timisorenii (persoane fizice sau juridice) ajungand astfel sa achite un impozit de 1,95% din valoarea impozabila. Situatia este similara si in cazul autoturismelor.
PSD a anuntat inca de saptamana trecuta ca va propune eliminarea completa a cotei aditionale, la fel si PNL, care a propus anterior reducerea acesteia cu o medie de 10%.
„Orice scadere a acestor cote inseamna o micsorare a banilor pentru oras. In cazul de fata, daca ne-am referi la o cota de 1,3,%, micsorarea ar fi de 70 de milioane de lei. Pentru prima data, cred, in ultimii cinci ani, nu am reusit sa incasam impozitul pe venit conform previziunilor, suma fiind mai mica cu 50 milioane de lei. Pornim anul viitor cu acest minus, la care s-ar adauga cele ’70 de milioane, din scaderea cotei la 1,3%. Deci am incepe sa facem bugetul cu un minus de peste 120 milioane de lei.
De unde luam acesti bani? Construim un stadion, 100% finantat buget local, pentru care anul viitor avem de platit vreo 90 de milioane de lei. Avem Pasajul Solventul, in care anul acesta am bagat banii veniti de la guvern. In 2025 va trebui sa platim circa 70 de milioane de lei, de la bugetul local. Avem lucrari pe fonduri europene, care trebuie finalizate si pentru care avem de platit 53 milioane de lei. Plus inca doua proiecte, tot pe fonduri europene, pe care avem cofinantare anuala de 108 milioane de lei. Orice taiere inseamna sa oprim cel putin unul dintre aceste santiere. Avem si subventiile pentru termoficare si transport in comun. Pentru termie, ati votat in plen 60% subventie. Putem s-o scadem, dar trebuie s-o asumam. La transport in comun putem taia, de asemenea, dar trebuie sa ne asumam. Avem si contractele in derulare pentru salubrizare si spatii verzi, pe care nu le putem opri (…)
Propunerea mea este, in semn de sinceritate politica, pentru cei care au propuneri de scadere, sa spuna de unde vor sa taiem aceste sume. Aceasta ar fi o abordare politica responsabila (…) Cred ca este un moment al responsabilitatii, care se arata in cifre si predictibilitate. Predictibilitate merita antreprenorii orasului, dar merita si bugetul. Trebuie sa gasim o cale pentru amandoua.
Putem scadea cota de 1,95%, eu propun 1,8%, cu bonificatia de 10%, si un impact bugetar de 15 milioane de lei. Putem absorbi aceasta suma, prin reducere de personal, mai micsoram aparatul administrativ. Orice peste aceasta suma nu este realist”, a explicat Dominic Fritz, in plenul de joi seara.
Au urmat interventiile unor consilieri locali, majoritatea sustinand o relaxare a taxelor si impozitelor.
„Solutiile nu sunt sa-i impovaram pe cei care au businessuri (…) Un impozit mare inseamna cheltuieli marite, ceea ce inseamna potentiale reduceri de personal, ceea ce ar putea aduce probleme si pentru noi, ca administratie locala. Noi, ca grup PNL, am spus mereu ca relaxarea taxelor si relaxarea fiscala sunt bune pentru antreprenori (…) Propunem eliminarea cotei de 0.5%, pentru ca o consideram impovaratoare pentru antreprenori, atat pentru cladiri nerezidentiale, cat si pentru mijloace de transport”, a spus Cosmin Tabara (PNL).
Roxana Iliescu, de la PSD, a spus ca oricum in elaborarea proiectului nu a fost luat in considerare nimic din ce s-a discutat la dezbaterea publica si a propus acelasi amendament privind eliminarea cotei aditionale de 50% aplicata cotei de 1,3% cladiri nerezidentiale si autoturisme, persoane fizice si juridice. Ea a depus un amendament potrivit caruia taxele speciale sa ramana la nivelul din acest an, dar si unul conform caruia impozitarea cladirilor in care isi desfasoara activitatea cabinetele medicilor specialisti sa fie facuta la nivelul impozitarii cladirilor rezidentiale.
Ilie Sarbu (AUR), a depus si el doua amendamente. Unul viza reducerea la cota de impozite 0,2% pentru cladiri nerezidentiale detinute de persoane fizice, respectiv 1% pentru cele in proprietatea persoanelor juridice. Celalalt urma sa impuna o taxa anuala / per masina, pentru firmele de transport alternativ.
Mihaela Paula Rusu (USR), care este medic, a explicat situatia cabinetelor medicale: „Discriminarea medicilor specialisti este facuta prin Codul Fiscal. Medicii de familie sunt scutiti, medicii specialisti, nu. Exista un proiect de modificare a Codului Fiscal, inca de anul trecut, dar nu a trecut decat de Senat. Acum este la Camera Deputatilor”.
In plenul de joi seara a luat cuvantul si Corina Macri, din partea Patronatului HoReTim, care a subliniat ca „sunt 150 companii mari din oras care doresc sa sustina initiativa (…) In plus, 70 milioane de lei reprezinta 2% din bugetul orasului. Daca se doreste, se gasesc solutii”.
Dupa luarile de cuvant, s-a trecut la votarea amendamentelor.
Propunerea facuta de Dominic Fritz privind scaderea la o cota de impozitare 1,8%, in loc de 1,95%, a trecut, cu 13 voturi pentru, 11 impotriva si o abtinere. Au votat pentru consilierii USR, carora i s-a alaturat Ștefan Corban, de la AUR.
Amendamentele propuse de PNL, privind eliminarea integrala a cotei suplimentare, au fost respinse, dupa ce au adunat 14 voturi impotriva si doar 11 pentru. Sorin Ionescu (PSD) a mers sa vada cine cum a votat, constatand ca voturile impotriva au venit de la AUR.
Propunerile Roxanei Iliescu au fost si ele respinse tot cu 12 voturi pentru si 13 impotriva.
Amendamentul lui Ilie Sarbu, referitor la reducerea cotei aditionale, a fost respins cu doar 6 voturi pentru si 13 impotriva, iar cel cu taxa suplimentara aplicata operatorilor alternativi de transport, cu 15 impotriva si 10 pentru.
A fost supus apoi la vot proiectul in integralitatea sa, cu amendamentul aprobat de reducere a cotei de la 1,95% la 1,8%.
Propunerea a intrunit doar 13 voturi pentru, iar impotriva s-au pronuntat 12 consilieri. Pentru a fi adoptat, proiectul avea nevoie de 14 voturi pentru, deoarece, spre deosebire de amendamente, proiectele trebuie sa fie votate de majoritatea simpla a consilierilor locali, iar Timisoara are 27 de alesi locali.
In cazul in care administratia locala nu reuseste sa adopte un proiect pentru stabilirea taxelor si impozitelor, cu cote stabilite la nivel local, va intra in vigoare o prevedere a Codului Fiscal, care stabileste cote standard. Potrivit acestora, impozitele datorate de proprietarii de apartamente vor fi, practic, dublate.
„Procedura standard, conform Codului Fiscal, este ca taxele si impozitele locale se aproba in fiecare an de catre consiliul local pentru anul urmator, cel tarziu cu trei zile inainte de inceperea anului calendaristic. In situatia rarisima si de nedorit in care CL nu aproba pentru un an taxe si impozite locale, prin efectul legii, toate taxele si impozitele locale se aplica la nivelul maxim prevazut de lege, mai putin cotele aditionale. In speta de fata, pe nerezidential, intr-adevar, s-ar reveni la 1,3%, fara cota aditionala de 50%. In schimb, pe partea de rezidential, ar urca de la cota actuala de 0,10% la cota maximala prevazuta de lege, adica 0,20%. Practic, ar fi o dublare a impozitelor pe locuinte”, a declarat city managerul Matei Creiveanu.
In cazul in care s-ar ajunge in aceasta situatie, ar disparea si toate bonificatiile si scutirile aplicate diversilor contribuabili, stabilite, de asemenea, prin HCL.
„E un apel la responsabilitatate venit din partea noastra. Pana luni-marti putem negocia. Avem la dispozitie vineri, sambata, duminica. Trebuie sa ne asezam la masa si sa discutam, fara orgolii, doar avand in vedere interesul timisorenilor care ne-au trimis in consiliul local”, a declarat Sorin Ionescu, de la PSD.
Pareri
Nu te lasa Dominic! Pune ciocoii cu botul pe labe!
Nu te lasa Dominic! Pune ciocoii in posturi cheie …vezi ca sunt uni care sunt geana pe cartierele istorice dar tu sti bine asta deja
20.01.2025 veti fugi cu toti precum Sobolani
Da, vor fugi toți antreprenorii și angajatorii din oraș, atunci să vezi cu ce vă mai finanțează maestrul Fritz paradele.
Stai jos nota 4….ce zici vor pleca la voi la Cracraiova?
Nu pleacă câinele de la măcelărie..
Se discuta un proiect de hotarare sensibil pentru toti timisorenii. Ce e rau in asta? Am ramas cu mentalitati ceausiste, „castiga Fritz”, „pierde Fritz”, de parca un om face totul. E un grup de oameni care hotarasc, pentru ca noi i-am ales sa faca asta, altfel ar fi sute de mii de pareri. In final vor decide si mergem inainte cu viata noastra. Taxe mai mici, ramanem cu cativa lei, nu multi, uitati-va la factura platita anul trecut, veti vedea ca tot taraboiul e pentru cateva zeci de lei pe an pe familie. Taxe mai mari, mai multe investitii si servicii in oras.
Aveți perfecta dreptate, dar cu cine sa discuți?!
Oricum, ne ducem naibii ca tara, în ritmul asta!
Manipulezi …astia au fost alesi de catre Flotanti Timisoarei nici decum de catre noi …era ok daca tu iti votai oameni la cracraiova
Sugacii ce esti ….gaozarii au fost votati de voi Olteni
Imi place „logica” lui Spritz, cinsidera ca banii sunt ai lui si daca nu pune mana pe ei se cheama ca incepe anul cu o gaura in buget🤡🤡.
Nu, bai Spritz, de gaura in buget pot vorbi doar cei carora vrei sa le iei tu banii cu japca, neomarxistule
„moderatoare!” (un fel de „papagale!” – pentru cunoscatori🤡😁🤡) locul tau e la Jebel in camasa de firta si dupa gratii, penibi(lu)le🤡😁🤡