Firmele vor depune in 2011 doua declaratii de impozit pe profit pentru acest an, care va fi considerat, in premiera, din punct de vedere contabil, ca masurand doi ani datorita eliminarii impozitului minim.
Abrogarea impozitului minim de la 1 octombrie 2010, apreciata ca o masura in favoarea mediului privat, are si un revers: imparte 2010 in doi ani fiscali. Prin urmare, companiile nu numai ca vor depune doua declaratii pentru impozitul pe profit in 2011, dar vor suporta consecinte si asupra cheltuielilor pe care le-au facut anul acesta si care se pot scadea intr-o anumita limita la calculul impozitului. in principiu, companiile obligate sa faca doua declaratii ar trebui sa fie doar cele care, pana la anularea impozitului minim, respectiv pana la 30 septembrie, au platit acest impozit. In schimb, firmele care au fost platitoare de impozit pe profit de 16% in primele trei trimestre ar trebui sa urmeze procedurile obisnuite de pana acum. Din pacate, textul ordonantei de urgenta care instituie cei doi ani fiscali genereaza interpretari.
„Logic ar fi ca cei care au platit impozit pe profit sa considere intreg anul 2010 intr-o singura perioada fiscala, cu toate implicațiile ce decurg de aici. Cu toate acestea, interpretarea unora dintre autoritatile fiscale teritoriale difera. in opinia acestora, contribuabilii „obligati la plata impozitului minim“ (asa cum prevede ordonanta – n.r.) sunt toti cei care au aplicat prevederile legate de impozitul minim, indiferent daca au platit impozit pe profit sau impozit minim“, precizeaza Gabriel Sarbu, Senior Consultant, Tax Advisory Services Mazars.
Decizii interpretabile
Reprezentantii Ministerului de Finante admit ca textul actului normativ a produs confuzie, dar considera ca toate neintelegerile au fost clarificate in discutiile purtate cu specialistii in fiscalitate. Prin urmare, modul in care administratiile financiare din tara interpreteaza ordonanta nu este asumat de minister. Pentru companiile care vor fi nevoite sa imparta 2010 in doi ani fiscali, consecintele nu se rezuma doar la mai multa birocratie si formularistica, impusa de depunerea a doua declaratii. Principalul efect va fi asupra calculului pierderii fiscale. Din cauza faptului ca fiecare dintre cele doua perioade din 2010 va fi considerata an fiscal, perioada de cinci, respectiv sapte ani in care se recupereaza pierderea va fi mai mica, in fapt, cu un an.
„Recuperarea pierderilor fiscale anuale se face in ordinea inregistrarii acestora, la fiecare termen de plata a impozitului pe profit, potrivit prevederilor legale in vigoare din anul inregistrarii acestora. Se poate afirma ca perioada de sapte ani se reduce, in fapt, la sase ani, fiind vorba de doua perioade fiscale“, spune Luminita Ristea, managing partner Nexia. Totodata, limita de cheltuieli sociale, de protocol si cu sponsorizarea va fi calculata pentru fiecare interval.
„Stabilirea bazei de cheltuieli sociale deductibile, prin care se pot acorda unele ajutoare si cadouri in bani angajatilor si copiilor acestora, se va face in funcție de valoarea totala a cheltuielilor cu salariile, inregistrata in fiecare perioada fiscala in parte. Astfel, de Craciun, de exemplu, angajatorii pot acorda copiilor angajatilor cadouri in bani de pana la 150 lei, prin calcularea limitei deductibile la doar 2% din totalul cheltuielilor cu salariile la nivelul ultimului trimestru al lui 2010 si nu la nivelul intregului an. Sunt dezavantajați fie angajatorii – pentru ca limita deductibila va fi mai mica decat totalul sumelor acordate drept cadouri, fie angajatii – pentru ca angajatorii vor micsora suma acordata pentru a se inscrie in limita deductibila“, explica Gabriel Sarbu.
Cheltuieli recalculate
Pe de alta parte, cheltuielile firmelor cu sponsorizarea, pe care multe organizatii nonprofit le asteapta in special la sfarsit de an, ar putea scadea, dupa cum arata Gabriel Sarbu. „Unii contribuabili au asteptat sfarsitul de an pentru a vedea rezultatele si a putea efectua sponsorizari, deoarece, conform prevederilor fiscale in vigoare, creditul fiscal pentru sponsorizarile acordate in trimestrul IV se va calcula in limita profitului impozabil obtinut doar pe acest trimestru si nu pe intreg anul 2010“, afirma acesta. O alta categorie importanta de firme care vor fi afectate de dublul an fiscal este a acelora care reinvestesc profitul si beneficiaza, astfel, de scutirea de impozit. Facilitatea nu se va mai acorda in 2011.
„Profitul investit reprezinta soldul contului de profit si pierdere, respectiv profitul contabil cumulat de la inceputul anului, utilizat in acest scop in anul efectuarii investitiei. Daca o companie pune in functiune o investitie in trimestrul IV, cand are pierdere, nu mai poate beneficia de facilitate, chiar daca in perioada 1 ianuarie – 30 septembrie a realizat pe cumulat profit“, precizeaza Luminita Ristea. Pana la termenul de depunere a declaratiilor de profit, specialistii in fiscalitate cred ca Finantele vor aduce lamuriri suplimentare fie prin instructiunile de completarea a declaratiei, fie prin normele Codului fiscal.
Cum sunt afectate firmele?
-Pierderea fiscala va fi recuperata intr-o perioada mai scurta cu un an datorita impartirii lui 2010 in doi ani fiscali;
-in cazul scutirii de impozit pe profitul reinvestit, calculul se va face in functie de investitiile realizate si de impozitul pe profit platit pentru fiecare dintre cele doua perioade;
-Limita de cheltuieli sociale (cum ar fi ajutoarele sau cadourile pentru angajati) cu protocolul si cu sponsorizarea, care se deduc la calculul impozitului pe profit, va fi calculata separat pentru cele doua perioade.
907 mii de persoane juridice erau inregistrate, la sfarsitul lunii septembrie a acestui an, ca platitoare de impozit pe profit, potrivit statisticilor Agentiei Nationale de Administrare Fiscala.