Protest cu panglici albe la Casa Muhle. Timisorenii cer din nou exproprierea imobilului!

TIMISOARA. Aproximativ 100 de timisoreni s-au adunat in fata Casei Muhle pentru a solicita, din nou, exproprierea imobilului. Oamenii au legat panglici albe pe gardul casei si au afisat o pancarta pe care scria ”Salvati Casa Muhle”.

Desi proprietarul Casei Muhle a inceput lucrarile de conservare a imobilului, fiind obligat de instanta sa execute lucrari, mai multi timisoreni si-au continuat seria de proteste solicitand exproprierea imobilului.

La sfârșitul săptămânii trecute, ministrul Culturii, daniel Barbu, a declarat ca este de acord cu exproprierea Casei Muhle, insa le-a transmis timisorenilor sa ii prezinte un proiect pentru acest imobil.

In luna mai a anului trecut, lucrarile facute de un clan de romi la una dintre cele mai frumoase cladiri din Timisoara, Casa Muhle, au fost sistate de autoritatile locale deoarece proprietarul a demolat acoperisul, actiune pentru care nu exista autorizatie.

Casa Muhle a fost construita in secolul XIX si a apartinut florarului Wilhelm Muhle, cel care a creat primul soi de trandafir romanesc. Situata in apropierea centrului Timisoarei, casa de pe bulevardul Mihai Viteazu nr. 3 a fost considerata intotdeauna una dintre cele mai frumoase cladiri din municipiu.

La inceputul anilor 2000, cladirea monument istoric a fost cumparata de un grup de romi, care ulterior a solicitat mai multe autorizatii de constructie de la Primaria Timisoara.

Foto: Virgil Simonescu

Advertisement Advertisement
Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.