Protest impotriva furturilor de biciclete in fata Operei din Timisoara. VEZI GALERIE FOTO!

„Stop furturilor de biciclete”! este mesajul transmis de zeci de timisoreni care au participat sambata la un protest in capitala Banatului cu scopul de a combate acest fenomen.

“Scopul actiunii este de responsabilizare a cetatenilor, sa nu ramana impasibili la furturile de biciclete, daca sunt martorii unui astfel de eveniment neplacut si de asemenea de responsabilizare a biciclistilor din oras, sa nu mai cumpere biciclete furate, ca sa nu mai incurajam acest fenomen. Cred ca actiunile de acest gen trebuie continuate la nivel national pentru a avea efect. S-au plans cunoscutii de furturi de biciclete. Avem persoane si acum care au venit pedestrii ca nu mai au biciclete”, a spus Cosmin Popa, organizatorul evenimentului.

Participantii au venit cu mesajul “Stop furturilor de biciclete. Nu trece indiferent, anunta Politia” lipit pe vehiculele pe doua roti.

Au participat timisoreni de toate varstele, unii dintre ei chiar ramasi fara biciclete din cauza furturilor din oras.

Cristina Basescu a fost cel mai mic participant la protest. Are numai 10 ani, iar in urma cu aproximativ opt luni a ramas fara bicicleta. „A legat-o mama in fata blocului si cand a iesit nu a mai vazut-o. Am fost tare trista. Acum am o alta bicicleta de la bunica. A mers mama la politia, a depus plangere”, ne-a spus Cristina.

Lui Marius Iacovania, in varsta de 57 de ani, i s-au furat pana acum opt biciclete. Ultima, in valoare de 2.000 de euro, in urma cu o saptamana.

“O sa mai imi cumpar inca o bicicleta. Exista un lant olandez care costa 80 de euro pe care o sa mi-l cumpar pentru a nu mai pati acelasi lucru”, a spus Marius Iacovania.

Dupa ce au protestat tacit, in fata Operei aproximativ o ora, biciclistii au plecat intr un mars pe mai multe strazi din oras cu oprire in fata Inspectoratului Judetean de Politie Timis si incheiat in fata sediului Politiei Locale Timisoara.

FOTO: George Morgan

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.