TIMISOARA. Universitatile membre ale Consortiului Universitaria – Academia de Studii Economice din Bucureati, Universitatea „Al. I. Cuza” din Iaai, Universitatea „Babea-Bolyai” din Cluj-Napoca, Universitatea din Bucureati ai Universitatea de Vest din Timiaoara – constata cu profunda ingrijorare ca politicile publice privind invatamantul romanesc, in general ai cele privind invatamantul superior, in special, promovate de guvernele care s-au succedat incepand cu anul 2008 au creat deficite si riscuri economice majore si au adus sistemul de invatamant superior in pragul colapsului.
„Tragem un ferm semnal de alarma privind situatia grava de fond, accentuata de ultimele masuri ale Guvernului Romaniei privind salarizarea unitara ai semnalam urmatoarele:
S-a ajuns la o subfinantare grava a educatiei ai cercetarii in Romania.
1. Nu numai ca nu s-a respectat prevederea legala privind alocarea a 6% din PIB pentru educatie, dar procentul este mult mai mic decat aceasta valoare; cheltuielile pentru educatie au ajuns, in anul 2015, la ingrijoratoarea valoare de 3,7% din PIB (in anul 2013 nivelul a fost ai mai redus, 2,5%, iar in anul 2014 a fost 3,2%). Romania se afla, de foarte multi ani, in topul tarilor UE care aloca cea mai mica cota din PIB pentru finantarea invatamantului, fapt ce constituie un atentat la securitatea si interesul national pe termen mediu ai lung.
2. Desi numarul de studenti a scazut foarte mult, in special din motive demografice, fiind astfel reduse structural veniturile universitatilor, Ministerul Educatiei Nationale ai Cercetarii atiintifice (MENCS), in loc sa creasca finantarea pe student echivalent, a scazut-o constant ai consistent punand astfel o presiune ai mai mare pe bugetele universitatilor. Conform datelor CNFIS, din 2008 pana in 2015, finantarea pe student a scazut de la 3169, la 2490 lei, iar pentru 2016, conform alocatiei preliminare, este prevazuta o alta scadere cu 9,16%.
3. Pe langa reducerea drastica a finantarii, Guvernul a crescut presiunea pe componenta de cheltuieli prin majorari salariale succesive, neinsotite de alocarea unor sume suplimentare corespunzatoare. in cazul personalului didactic ai didactic auxiliar createrea a fost de peste 55,4% in perioada 2011-20151. Pentru personalul nedidactic createrile salariale din perioada 2010-2015 au fost de 27% (15% in 2011 ai 12% in 2015). Aceste majorari, in principiu binevenite, nu au fost insotite insa de majorarea corespunzatoare a transferurilor de la buget, transformand astfel o recompensa intr-o iluzie si chiar povara.
4. La majorarile salariale acordate prin lege s-au adaugat numeroase decizii ale instantelor de acordare retroactiva a unor drepturi salariale, care au crescut de asemenea cheltuielile universitatilor. De exemplu, la una dintre universitatile din Consortiu in perioada 2012-2016 drepturile salariale stabilite prin hotarari judecatoreati au fost in suma de 31,2 millioane lei, iar sumele alocate de MENCS au fost de 25,6 milioane lei, necesitand suplimentarea fondurilor din veniturile extrabugetare ale institutiei cu 5,6 milioane lei. Este incorect sa se solicite universitatilor sa suporte acordarea drepturilor salariale retroactive din veniturile proprii, atata timp cat acestea sunt datorate exclusiv erorilor legislative generate de Guvern sau Parlament. Practic, Guvernul pune universitatile sa plateasca din fonduri proprii costurile deciziilor politice gresite!
Prin scaderea drastica a veniturilor ai createrea impusa a cheltuielilor s-a ajuns ca in universitatile romaneati, carora li se cere sa performeze in topurile internationale, cheltuielile cu salariile sa fie de peste 93% din total finantare. Raman astfel, extrem de putine resurse pentru alte cheltuieli esentiale precum: investitiile in infrastructura didactica ai de cercetare, cheltuieli materiale necesare actului educational, respectiv, cheltuieli privind dezvoltarea institutionala ai internationalizarea.
5. Finantarea cercetarii a scazut de asemenea, Romania ramanand pe ultimul loc in UE privind cota din PIB alocata cercetarii. Astfel, in anul 2014 s-a alocat 0,31% din PIB, in 2015 s-a alocat 0,31% din PIB, in timp ce in anul 2008, ponderea cheltuielilor de cercetare-dezvoltare din sectorul public a fost de 0,40% din PIB.
Concomitent cu reducerea drastica a veniturilor universitatilor, Guvernul ai MENCS, fara a consulta universitatile, impun prin decizii administrative o impartire profund eronata a acestor resurse.
Astfel, salariile de baza pentru functiile didactice ai de cercetare s-au stabilit fara a tine cont de performantele atiintifice ale personalului din invatamantul superior. Consortiul Universitaria sustine, in continuare, majorarea salariilor in invatamant, dar politica de resurse umane sa se faca diferentiat, stimuland excelenta in educatie si cercetare.
In aceste conditii de politici publice si financiare paguboase pentru mediul academic romanesc, a se vorbi in diverse strategii nationale despre internationalizarea mediului academic romanesc si despre intrarea universitatilor romanesti in liga universitatilor de tip world-class este o utopie si o responsabilizare injusta a universitatilor romanesti in ochii publicului national si international.
Fata de toate acestea cerem MEN ai Guvernului urmatoarele:
1. Retragerea imediata a OUG 20/2016 pentru modificarea si completarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului platit din fonduri publice in anul 2016;
1. Aducerea imediata a finantarii pe student cel putin la nivelul celei din 2008 si elaborarea unui calendar de crestere pana la nivelul mediu din tarile foste comuniste ale UE;
2. Stabilirea cu reprezentantii consortiului a unui calendar pentru atingerea pana in 2020 a unui procent de 6% din PIB pentru educatie ai 1% pentru cercetare.
In cazul in care nu sunt urgent adoptate aceste masuri, universitatile membre ale Consortiului Universitaria vor incepe proteste publice interne ai se vor adresa atat instantelor juridice interne pentru a contesta masurile acestea contrare legilor ai interesului national cat ai forurilor europene pentru a semnala nerespectarea reglementarilor europene privind consultarea publica in cazul adoptarii unor masuri legislative cu puternic impact economic ai social ai privind subfinantarea grava a invatamantului ai cercetarii in Romania”, se arata intr-o scrisoare de protest iscalita de Presedintele Consortiului Universitaria, Rectorul Universitatii de Vest din Timisoara, Prof. univ. dr. Marilen Pirtea.
Pareri
De acord cu colapsu’ ! Numa ca Marilena e si el un oportunist cu aspiratii sprea politica !
pai da el are ca rector vreo 24000 dr ron pe luna…un lector ca sa spun media vreo 2000 ron sa doneze de la el si dupa sa -i dea lacrimilie pt salarizarea proasta…