(P)’Vreau sa contribui la modernizarea Timisului!’ Calin Dobra, presedintele executiv al PSD Timis, crede ca poate sa schimbe in bine perceptia oamenilor despre Parlament

Domnule Dobra, campania electorală bate la ușă. Sunteți cel care deschide lista PSD Timiș pentru Camera Deputaților. La ce vă așteptați?

În primul rând, sper să avem o campanie civilizată la nivelul Timișului, să discutăm despre proiecte și să nu existe atacuri, manipulări și jocuri politicianiste. Poziția mea pe primul loc în lista PSD Timiș este onorantă, dar în același timp mă obligă și mă responsabilizează. Nu e simplu să reprezinți cel mai puternic și serios partid din România în cel mai mare județ al țării. Vă asigur că am pornit la acest drum conștient că trebuie să le reprezint interesele timișenilor și ale românilor în general în Parlament. Din păcate, forul legislativ a fost, de ani de zile, atacat, de multe ori pe bună dreptate, de presă, de societatea civilă. Împreună cu colegii mei care acum candidează vreau să schimbăm această percepție.

Credeți că va fi simplu?

Nu, din contră. Astăzi, e dificil să demonstrezi seriozitate și competență în politică, pentru că s-a creat o imagine negativă partidelor. Vreau să le arăt oamenilor că se poate și altfel în politică. Sunt tânăr, aici trăiesc, aici am familia, colegii, prietenii și nu vreau să dezamăgesc, vreau să contribui la modernizarea Timișului. Am experiența necesară în poziții publice astfel încât pot să îmi aduc contribuția la activitatea parlamentară. Pe de altă parte, fără democrație nu există stat de drept, iar cetățenii nu sunt reprezentați. Iar democrația înseamnă un Parlament puternic. PSD propune, nu doar în Timiș, foarte mulți oameni care nu au mai făcut parte din Parlamentul României. Peste 80% din candidații eligibili nu au mai fost parlamentari, e chiar un suflu nou. În Timiș, media de vârstă e undeva în jur de 40 de ani și cu o singură excepție, niciun alt candidat eligibil nu a mai fost parlamentar.

Care sunt domeniile dumneavoastră de interes?

În perioada în care am ocupat funcția de vicepreședinte al Consiliului Județean Timiș am reușit să pun bazele unei asociații de dezvoltare intercomunitară a turismului în Timiș, am gestionat activități de mediu și am avut o relație constantă și bună cu școlile speciale și instituțiile de protecție socială. În viitor, vreau să contribui la realizarea unui cadru legislativ coerent în domeniul educației. Vedeți și dumneavoastră că România se confruntă cu un adevărat fenomen al obezității la copii. Sportul a ajuns un fel de materie opțională în școală, iar consecințele sunt grave. Trebuie să le recâștigăm interesul copiilor și părinților pentru educația fizică, pentru mișcare și natură. Pe de altă parte, consider că se impune să avem o legislație clară în domeniul protecției sociale. România nu e o țară formată din oameni bogați, avem obligația să contribuim la reducerea decalajelor sociale, să redăm demnitatea multor categorii socio-profesionale.

Ce așteptări aveți în privința rezultatelor electorale ale PSD Timiș ?

Dacă ne uităm pe toate sondajele de opinie, PSD e creditat undeva peste 40%, un procent realist. Dincolo de cifre și procente îmi doresc ca timișenii să se prezinte în număr mare la vot și să își exercite acest drept fundamental. Noi venim cu o echipă solidă, profesionistă și unită. Așa cum spunea recent președintele PSD Timilș, Sorin Grindeanu, avem toți obligația să contribuim la dezvoltarea și modernizarea județului Timiș, să îi reprezentăm cu cinste pe timișeni.

 

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.

    Pareri

  1. Pai si ce la oprit sa contribuie la modernizarea Timisului in ultimi 4 ani din pozitia de vicepresedinte al consiliului judetean . Mai mult a avut si guvern PSD o mare parte din acesti 4 ani, perioada in care nu am auzit de nici un proiect realizat de CJT cu fonduri europene. Cam subtire activitatea domnului Dobra.

  2. Probabil a fost informat ca mai este ceva de muls in Timis!
    Ce privire smechera are………………

  3. Domnule Dobra de fiecare data am votat PSD fiind si membru al acestui partid de multi ani,dar sincer va spun ca atit eu cit si toti lugojeni i care locuim la bloc la et superioare 3.4 si citeodata si la cei mai jos suntem foarte suparati si dezamagiti de confortul si conditiile oferite de societatea meridian 22.Nu avem presiune la apa,noi pe gerul acesta nu putem folosi apa calda ,nu pornesc centralele,.De atitia ani domnul primar spune ca a investit in schimbarea si modernizarea conductelor ,dar noi suferim din cauza apei.Vara motiveaza ca se uda gradinile ,iarna e ger ,dar noi ce vina avem.Ginditiva pe frigul acesta sa vrei sa-ti faci un dus cind vi acasa si sa ramii cu sapunul pe tine si sa folosesti apa rece -va intreb cum v-ati simti dv? E o mare rusine un oras ca Lugojul sa se gaseasca in acesta situatie .Cu domnul primar nu se poate discuta ,motivind tot felul de scuze si de vorbe fara rost in loc sa faca ce trebuie .Va rugam daca cititi sa ne ajutati in aceasta problema