TIMIȘOARA. În ianuarie, după mai bine de 2 ani și jumătate de la momentul la care câștigă contractul de 180.000 de euro pentru realizarea documentației la viitoarea Radială Vest, firma angajata de Primaria Timisoara reușea să finalizeze Studiul de Fezabilitate, iar acesta să fie aprobat în Consiliul Local Timișoara.
CITESTE SI: Primul asfalt pe noua descarcare de pe Autostrada Vestului catre Timisoara, de la Sanandrei. FOTO si VIDEO
Documentația întocmită cu mare întârziere de FIP Consulting arată că va costa aproape 30 de milioane de euro șoseaua cu o lungime de aproape 988 de metri, care va avea 4 benzi și un pasaj peste calea ferată, cu 3 deschideri, însumând 86 de metri. Vor fi amenajate și piste de biciclete, și trotuare.
Radiala de Vest, de nici 1 km, va lega strada Gării și Pasajul Solventul de viitoarea Centură Vest și trebuie să fie gata în 36 de luni (3 ani), se mai arată în documentație.
Deocamdată, nu sunt bani pentru realizarea acestei conexiuni rutiere cu profil de drum expres, însă Primăria Timișoara își pune nădejdea în fondurile europene, mai ales că obiectivul de infrastructură a fost estimat la 27.883.520 euro cu tot cu TVA. Proiectul a fost depus deja spre finanțare la ADR Vest si sunt sanse mari să primească fonduri.
În ceea ce privește Centura Vest Timișoara, de care se va lega noul drum, aceasta are deja constructor. Ministerul Transporturilor, prin CNAIR, a desemnat în urma licitației compania NUROL İNŞAAT VE TİCARET ANONİM ŞİRKETİ să amenajeze varianta ocolitoare. Aceasta a intrat deja în proiectare. Detalii în linkul de mai jos!
Pentru ca cele două obiective de infrastructură, Radiala Vest și Centura Ocolitoare Vest, să meargă în tandem și să existe o bună coordonare a lucrărilor, Consiliul Local a aprobat parteneriatul propus de CNAIR pentru buna gestionare a proiectelor.
Pareri
Sper sa fie un parteneriat de succes.
Dacă citești atent este o firmă, FIP Consulting, ce a făcut evaluarea.
Fereasca bunul Dumnezeu !
30.000.000 euro pt nici macar 1 km de drum. (Nu autostrada).
Cat tupeu jegos trebuie sa aibe administratia jegoasa usr? Cat de cretina trebuie sa fie populatia sa accepte asa un jaf?
Pentru comparatie: pretul mediu pentru un km de autostrada in Romania este de 5.000.000 euro
Cea mai mare suma va merge, in mod sigur, pe pasaj. Pacat ca nu se ofera ceva detalii. Nu stiu daca nu vor fi si exproprieri de terenuri.
Ce lipsit de creier și mincinos esti. Un km de autostradă este între 5-30 mil de euro depinzând de unde este construit. Drumul acesta este în oraș și are trotuar, pistă de biciclete, iluminat public, canalizare pt apele pluviale etc . Oricum evaluarea este făcută de o firmă terza și este supravegheat de cnair.
Bai USR-istule 🤡😁🤡, tu compari auotratda prin munti la 30.000.000 euro pe km cu un drum de la campie?
Idiot
Este absolut nevoie de trotuare și o piste de biciclete spre centură pentru ca persoanele care își desfășoară activitatea în zonă să poate ajunge în mod ecologic și în siguranță. Acesta este de fapt motivul pentru care maestrul Fritz spune că nu se poate avea un drum expres.
Negru pe alb scrie ca drumul va fi la profil de drum expres si se asteapta finantare? Ce, crezi ca drumurile expres nu pot sa aiba trotuare si piste de biciclete?
Pe lângă faptul că drumul expres presupune și o limitare de viteză inferioară, unde vrei să se ducă bicicliștii și pietoni în zona respectivă? Nu de alta dar și așa nu se dorește să se aloce bani pentru așa ceva pentru că maestrul Fritz are alte priorități. Cine obligă să facă tot tacâmul? Evident că nimeni dar dacă nu vrea să facă, se găsesc scuze care țin la USR-iști care înghit totul pe nemestecate. Ba e cea mai bună Lasconi ba e de aruncat la gunoi și vine Dan să îi ia locul care a plecat din USR, chipurile.
Ești copac amice !!
Arătați mi va rog eu centură /drum expres cu piste de biciclete și trotuare ? Va rog,aștept nu-i problemă.multumesc
Nu-i bai. Vin eu cu băieții și o terminăm în 2 ani. De ce sa așteptăm atât pentru 900 de metri.
Pentru timișorenii care au pus botul la vrăjeala lui Fritz cu lupta contra clanurile robuliene :
Reabilitarea totlă a Bulevardului Stan Vidrighin cu lungime de 1,8 km a costat 20 milioane €
Reabilitarea totală a Bulevardului Cetății cu o lungime de 2 km a costat în jur de 22 milioane €
Reabilitrea totală a Căii Bogdanestilor cu o lungime de 2,25 km plus 0,45 kmbucla de întoarcere a tramvaielor a costat 24 milioane€
O.98 km de din breteaua de legătură cu centura de vest FĂRĂ LINIE DE TRAMVAI COSTĂ 30 MILIOANE EUROI !!!
Asta da afacere !🤣🤣🤣🤣