Raed Arafat, la 25 de ani de SMURD la Timisoara: Avem sistemul RO-ALERT, care e totusi mult mai bun decat sa pornim sirenele. Foto

Foto: Flavius Cioca

TIMISOARA. Centrul Timisoarei a fost ocupat sambata de masinile SMURD. Serviciul Mobil de Urgenta, Reanimare si Descarcerare a sarbatorit un sfert de veac de existenta printr-o expozitie de tehnica de interventie, la Timisoara.

Autospecialele au fost aliniate pe platoul din fata Operei Romane, iar langa acestea au fost prezenti si paramedicii in uniforma. Astfel, timisorenii au putut afla mai multe despre activitatea celor care intervin rapid pentru a salva vieti si au putut vedea tehnica pe salvatorii o utilizeaza.

De asemenea, in piata a fost adusa si o macara de interventie, cu scara extinsa, pentru a arata la ce inaltime se poate interveni cu ajutorul acesteia.

Ambulante rosii insotie de echipaje au fost amplasate si in Piata Libertatii.

La festivitate au participat reprezentanti ai conducerii UPU SMURD, primul adjunct al Inspectoratului General pentru Situatiii de Urgenta, dar si secretarul de stat Raed Arafat, cel care in 1990 punea bazele Serviciului Mobil de Urgenta, Reanimare si Descarcerare si care a participat si la Gala Aniversara ce a avut loc in Palatul Culturii.

Arafat a vorbit despre sistemul RO-ALERT, cel prin care se transmit mesaje de atentionare cetatenilor si care ajuta si salvattorii sa intervina mai eficient. Secretarul de stat a cerut si sprijinul autoritatilor locale.

Daca ne-ar ajuta domnul primar sa le explice cetatenilor ca n-au de ce sa se agite si sa se panicheze, pentru ca aceste lucruri sunt totusi pentru ei, ar fi mult mai bine. Puneti-va in situatia noastra sau in situatia oricui, ca exista un risc si daca este 0,0001, totusi este un risc si populatia trebuie sa stie de el si sa ia masuri cine doreste. Sa intre in casa, sa nu stea langa geamuri, daca au adapost si vor sa mearga in adapost, sa mearga acolo. Suficient o singura data sa se intample ceva si tot narativul asta se va schimba si va incepe lumea sa se intrebe de ce n-ati alertat, de ce n-ati zis, de ce n-ati vorbit. Avem sistemul RO-ALERT, care e totusi mult mai bine decat sa pornim sirenele. Dar cand stie armata, stie Ministerul Apararii, ca exista un risc si ne instiinteaza pe noi, care suntem protectia civila, noi putem sa stam si sa spunem lasa, ca nu va fi nimic, lasa ca nu deranjam, mai bine stam si intr-o zi sa se intample ceva, chiar daca am zis ca riscul este foarte mic si dupa care sa regretam si sa ne intrebam de ce nu am dat mesaj. Cei care sunt foarte deranjati poate ca au modalitati sa nu puna telefonul langa pat, sa-l puna afara, daca chiar vor sa riste si nu vor sa auda mesajele. Dar totusi sunt oameni care inteleg de ce dam aceste mesaje si nu le dam nici sa panicam populatia, nici sa se sperie, le dam pentru ca asta este un lucru normal cand exista un risc„, a spus Raed Arafat la Timiosoara.

Raed Arafat a precizat si de ce sistemul RO-ALERT este unul mai util decat sirenele din orase.

Alternativa la RO-ALERT e ca trebuia sa ajungem la sirene, ar fi fost mult mai panicant. De ce? Pentru ca sirenele nu vin cu mesaje, nu vin cu nimic, auzi ca sirena a sunat, dar nu stii de ce suna. Cel putin la RO-ALERT noi transmitem, explicam, dupa care poti sa urmaresti comunicatele despre ce se intampla. Deci asta este situatia, ne pare rau, e un risc care exista si care trebuie manageriat in acest fel„, a completat Raed Arafat.

Serviciul Mobil de Urgenta, Reanimare si Descarcerare a fost creat in 1990 si avea la baza transferul unui echipaj medical spitalicesc cu dotarea necesara la locul unde se afla pacientul aflat in stare critica, in vederea acordarii unui asistente medicale de urgenta calificate.

Echipajul era condus de un medic pregatit in domeniul anesteziei si terapiei intensive si in domeniul medicinei de urgenta. La aceasta faza de inceput, noul serviciu, numit SIAMUD sau Serviciul Mobil de Urgenta si Reanimare, avea in dotare o singura masina echipata pentru interventie rapida, fara posibilitatea de a transporta pacientul, transportul pacientului urmind sa se faca cu o autosanitara a Serviciului de Ambulanta.

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.

    Pareri

  1. Omul asta inca e liber ?