Membrii grupului de evaluare Schengen (Sch-Eval) au adoptat raportul tehnic privind Romania, dup ace Franta si-a retras obiectiile, au declarat surse oficiale, citate de Mediafax. In chimb, cele doua rapoarte referitoare la Bulgaria nu au fost avizate, ceea ce ar putea intarzia si intrarea Romaniei in Schengen, pentru ca cele doua tari ar trebui sa adere impreuna.
Secretarul de stat in MAI si sef al Departamentului Schengen, Marian Tutilescu, a precizat ca, odata cu adoptarea acestui raport, s-a incheiat faza cerintelor tehnice si a alinierii la standarde europene a domeniilor evaluate de experti, urmand votul politic in Parlamentul European (PE).
Tutilescu a mai spus ca, totusi, faptul ca rapoartele privind Bulgaria nu au fost adoptate constituie un obstacol si pentru Romania, pentru ca cele doua state ar trebui sa adere la spatiul Schengen impreuna.
Raportul de evaluare Schengen al Romaniei a fost prezentat in 14 ianuarie, la Bruxelles, de expertul coordonator al misiunii de evaluare Schengen a Romaniei, respectiv reprezentantul Presedintiei Ungare.
In cadrul acelei sedinte, reprezentantul Frantei a cerut un timp suplimentar pentru studierea raportului, rezervandu-si optiunea de a pune mai multe intrebari referitoare la starea Sistemului Informatic Schengen (SIS) in Romania.
Termenul limita pentru a cere lamuriri sau pentru a ridica intrebari a expirat la 21 ianuarie, fara ca reprezentantul acelui stat sa ceara informatii partii romane.
Raportul privind Romania a fost evaluat pozitiv de reprezentantii celorlalte state din grupul Sch-Eval, el subliniind ca Romania corespunde in totalitate standardelor Schengen.
Tot atunci au fost discutate si doua rapoarte privind Bulgaria si rezultatele reevaluarii frontierei terestre intre Bulgaria si Turcia. Acesta din urma a primit un aviz negativ din partea expertilor UE, prin urmare Franta, Germania si Finlanda au cerut o a doua reevaluare.
Drept urmare, presedintia ungara a UE analizeaza posibilitatea aderarii partiale a Romaniei si Bulgariei la spatiul Schengen, in martie, propunerea fiind ca cele doua tari sa intre in spatiul de libera circulatie mai intai cu frontierele aeriene.
Franta si Germania, in schimb, considera ca Romania si Bulgaria ar trebui primite in Schengen numai daca inregistreaza progrese in lupta impotriva coruptiei si in reformarea sistemului judiciar.
Finlanda s-a raliat Germaniei si Frantei si a refuzat, la randul sau, intrarea Romaniei si Bulgariei in Spatiul Schengen.
Ce este spatiul Schengen?
Acordul pentru Spatiul Schengen a fost semnat in 1985 de Belgia, Germania, Franta, Luxemburg si Olanda, pentru libera circulatie pe teritoriul acestor tari.
In prezent, din Schengen fac parte 25 de state, 22 de tari membre UE (Austria, Belgia, Danemarca, Estonia, Finlanda, Franta, Germania, Grecia, Italia, Letonia, Lituania, Luxemburg, Malta, Polonia, Portugalia, Republica Ceha, Slovacia, Slovenia, Spania, Suedia, Tarile de Jos, Ungaria), precum si trei care nu fac parte din blocul comunitar (Norvegia, Islanda si Elvetia).