Pentru un loc intre ultimii 40 de concurenti, romanul stabilit in Manchester s-a batut cu Michael Moral, cu un „talent” similar celui al lui Razy: breakdance-ul. Tocmai datorita asemanarilor dintre cei doi, juriul a considerat ca doar unul dintre ei trebuie sa mearga mai departe, scrie unrealitytv.co.uk.
Primul a concurat englezul, care a avut o coregrafie simplista si nu a iesit cu nimic in evidenta, noteaza sursa. Apoi, a urmat Razy, care de aceasta data nu s-a mai deghizat in Neo din Matrix, ci a preferat o bluza neagra, cu o maneca lipsa, la care a „asortat” o masca alba. Insa miscarile romanului au fost la fel de spectaculoase ca in prima aparitie a sa in cadrul emisiunii „Britain’s Got Talent”.
Membrii juriului i-au spus lui Michael ca „a dansat incredibil, chiar genial”, dar ca raspunsul este nu. In schimb, juratii au spus ca „au apreciat total” prestatia lui Razy si ca stiu cat de mult iubeste romanul dansul, scrie MEDIAFAX.
„Ne-ai dat pe spate. Nu numai ca te califici in semifinale, dar ai fost perfect. Esti unul dintre cei mai buni dansatori pe care i-am avut in aceasta emisiune”, i-au spus lui Razy juratii.
Decizia l-a bulversat pe roman, care a izbucnit in plans si a fost imbratisat de Amanda Holden, membra juriului care l-a anuntat ca s-a calificat in faza urmatoare. „M-am calificat”, si-a anuntat romanul, printre lacrimi, logodnica.
De altfel, si sursa citata a apreciat prestatia „romanului Matrix”, despre care a spus ca a fost „mai dramatica si mai energica” decat a contracandidatului sau. Urmatoarea etapa a competitiei va avea loc sambata si va fi transmisa live, in Marea Britanie.