TIMISOARA. Autoritatile ungare ofera recompensa de 1.200 de euro persoanelor care pot da informatii ce pot duce la identificarea unui suspect de talharie pe teritoriul tarii vecine si care s-ar putea afla in Romania.
Politistii maghiari au solicitt sprijin colegilor lor din judetul Timis, pentru identificarea unui barbat care la jumatatea lunii iulie a intrat intr-o banca, unde sub amenintarea cu o arma neletala cu gaz, a solicitat angajatului toti banii din seif.
Barbatul are urmatoarele semnalmente: inăltime 1,80-1,85 m, constitutie atletica, par scurt, inchis la culoare.
La data comiterii faptei acesta purta ochelari de soare, tricou alb, pantaloni scurti de culoare albastra si incaltaminte tip sport, de culoare alba. Barbatul prezinta mai multe tatuaje pe corp, unul dintre acestea aflandu-se pe partea dreapta a gatului si pare a fi o coada de scorpion.
Oricine poate da detalii cu privire la suspect, este rugat sa se prezinte la sediul IPJ Timis, bulevardul Take Ionescu, nr 44-46, sau sa sune la numarul de telefon 0256/402160.