Rectorul UVT condamna cele petrecute la meciul dintre RCM si Farul: ‘O munca de cativa ani, anulata de practici balcanice’

Marilen Pirtea dezaproba lipsa de reactie a oficialilor semifinalei de sambata fata de incidentul petrecut inaintea jocului si se intreaba daca cei de la Bucuresti nu se simt deranjati de suflul nou pe care Timisoara l-a adus in rugby.
 
Rectorul Universitatii de Vest Timisoara a transmis un comunicat prin care isi manifesta indignarea fata de cele intamplate la partida de rugby dintre RCM Timisoara si Farul Constanta, cand 6 dintre jucatorii campioanei nu au fost lasati sa joace, deoarece arbitrii ar fi descoperit inainte de joc ca din carnetele de legitamare ale rugbystilor timisoreni au fost rupte filele cu vizele medicale.
Iata comunicatul transmis de Marilen Pirtea:
„Munca de cativa ani a unor jucatori extraordinari este anulata in urma unor practici balcanice pe care o societate normala nu are cum sa le inteleaga
Universitatea de Vest din Timisoara (UVT), un simbol al orasului nostru, este preocupata de dezvoltarea sociala si cultural – sportiva a Timisoarei, de traditiile orasului nostru, de promovarea valorilor sale, motiv pentru care UVT este implicata in aproape toate evenimentele de acest tip derulate in orasul de pe Bega. Parte a acestui intreg este si interesul pe care institutia noastra il arata pentru sport, atat in ceea ce priveste practicarea sportului de masa, cat si in ceea ce priveste obtinerea de performante sportive, convinsi fiind ca sportul este o activitate prin care promovam cinstea, corectitudinea, responsabilitatea, spiritul de echipa – valori atat de necesare unei societati romanesti aflate inca in cautarea propriei identitati.
in acest context, nu ne este deloc indiferent modul in care echipa de rugby RCM mvt Universitatea de Vest Timisoara, parte a istoriei UVT si a Timisoarei, prima campioana nationala din afara capitalei acum mai bine de 40 de ani, campioana ultimelor doua editii ale Campionatului national de rugby si prima campioana nationala a Timisoarei dupa 1990, a pierdut meciul din semifinala Campionatului national de rugby impotriva echipei RCJ Farul Constanta.
Munca de cativa ani a unor jucatori extraordinari (veniti in Timisoara de pe 3 continente si 8 tari), a unei echipe de management care lucreaza voluntar la un proiect ce a pus laolalta institutiile locale (Consiliul Local Timisoara si Consiliul Judetean Timis), o institutie academica de prestigiu – UVT, investitori privati pasionati de rugby – domnii Dan Dinu si Sorin Doda, este anulata in urma unor practici balcanice rupte dintr-un scenariu pe care o societate normala nu are cum sa-l inteleaga.
Dezavuam lipsa de reactie a oficialilor partidei, modul obtuz in care au decis sa judece in litera legii si nu in spiritul acesteia, faptul ca in loc sa fie proactivi (inclusiv printr-un dialog in timp real cu conducerea Federatiei) si sa decida ca in teren sa intre cele mai bune echipe au hotarat sa rupa coloana vertebrala a echipei noastre lasand in afara jocului cei mai buni 6 jucatori ai sai, toti de pe pozitii cheie in angrenajul echipei. Putem sa anticipam cine sunt beneficiarii acestui „accident”, cum putem de altfel sa ne intrebam daca nu cumva oficialii de la Bucuresti se simt deranjati de suflul nou pe care echipa Timisoarei l-a adus rugby-ului romanesc. Dar nu putem sub nicio forma sa renuntam la misiunea noastra de a oferi Timisoarei si Romaniei modele care sa duca inainte societatea romaneasca. Iar jucatorii echipei noastre, modul in care au tratat nedreptatea ce li s-a facut, sunt parte a acestei misiuni.
Rectorul Universitatii de Vest din Timisoara
Prof. univ. dr. Marilen Pirtea”

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.