Redefinirea: 42-49 de ani

Ioan Coriolan Garboni

Etapa de sapte ani, de la 42 la 49 de ani, este perioada in care ne-am regasit pe noi insine, ne-am gasit calea si acum pare ca intreaga noastra fiinta se directioneaza inspre o activitate spirituala constienta. Este un moment al dobandirii adevaratei libertati: optiunea facuta in deplina cunoastere a consecintelor. Acum, inainte de varsta de 49 de ani (crucea vietii 7ani x 7 etape) parca Eul nostru devine independent de sentimente.

Eul nostru, se poate acum ocupa de sine insusi, de progresul sau spiritual, incepe sa invete, descopera noi aspiratii, noi bucurii. Incepem sa realizam ca nevoile noastre pur materiale sunt ignorabile si ca avem mult de daruit altora: iubire, compasiune, simpatie, devotament, intelegere… Este momentul invatarii progresului spiritual. Din experienta personala, va spun ca aceasta perioada este deosebit de importanta. Este o noua sansa pe care o primim de la viata. Tot ceea ce vom face in acesti sapte ani va fi  ”contabilizat” altfel la atingerea varstei de 49 de ani.

Cei care nu fac ”ceea ce TREBUIE sa faca”… sfarsesc… prin ratare, boala grava sau chiar… moarte. Personal, cunosc nenumarate cazuri de persoane care au murit intre 48 si 50 de ani! Studiindu-le viata lor, am vazut ca toti, fara exceptie, au gresit grav fata de ei insisi dar mai ales fata de cei din jurul lor! Biologic, dupa 40 de ani, masa musculara a corpului nostru se reduce. Doar grasimea… creste! Astfel, acest proces degenerativ, in urma caruia muschiul nu se mai poate contracta, incepe in jurul varstei de 40 de ani si tine tot asa, pana la 75 de ani. Expertii americani au descoperit ca explicatia mecanismului sta in disparitia calciului dintr-un grup de proteine din celulele musculare. Steiner, spune ca suntem supusi tentatiilor si feluritelor ispite: exercitarea puterii (la cat am muncit, meritam sa fim sefi si devenim dictatoriali in toate circumstantele), tendinta de a acumula avere de dragul averii, incremenirea in propriile conceptii (prejudecati, suficienta), proclamarea excesiva a drepturilor personale, in detrimentul celorlalti…!

Si, ca sa va arat un exemplu, la cele spuse mai sus, am sa vi-l dau pe cel personal: Intre 42 si 49 de ani, am infiintat o fundatie, care la varsta mea de 49 de ani avea sapte ani. Organizasem 7 concerte in Pestera Romanesti si aveam sapte proiecte europene castigate! Incepusem sa premiez copiii saraci dar silitori la scoala (aprox. 700 de copii). A fost cea mai grea perioada din viata mea, munceam imens si ma… neglijam pe mine! Dar nu–i neglijam pe cei din jurul meu!! La 49 de ani, am divortat dupa 28 de ani cu aceeasi femeie si tot la 49 de ani am ajuns director la filarmonica. Aproape toate datele mele importante (evenimente sau examene!) erau formate din cifra 7 sau multiplii ai acestei cifre. Prieteni de ai mei sau colegi de facultate, mureau pe capete si aflam cu stupoare de disparitiile lor premature si uneori absolut inexplicabile.

Pentru mine, varsta de 49 de ani nu a fost crucea vietii, ci rascrucea care m-a redefinit si m-a obligat sa ies la lumina, sa ma promovez pe mine insumi, sa nu mai mint si sa incerc sa-mi visez proiectele ca sa le pot apoi materializa cu ajutorul Divinitatii, aici pe pamant. Oare, ce a insemnat viata voastra pana acum, daca ar fi sa o analizati prin aceasta prisma, a etapelor de 7 ani?  V-ati gandit la asta ? Iar voi, care sunteti in aceasta etapa  a  vietii de 42-49 ani, aveti grija. Mare, mare grija! Va doresc o cruce… usoara !