Redeschiderea in etape a scolilor si gradinitelor in toata tara, indiferent de rata de infectare, analizata de autoritati

Vesti importante pentru copii si parinti deopotriva. Autoritatile analizeaza redeschiderea graduala a gradinitelor si a scolilor, cu incepere de la clasele mici, au declarat pentru Edupedu.ro surse din Ministerul Educatiei.

CITESTE SI: Explozie de noi imbolnaviri cu coronavirus. Peste 7700 de cazuri si 120 de morti. Avem peste 300 de noi infectari in Timis 

Potrivit acestora, se are in vedere redeschiderea pentru inceput a gradinitelor si a invatamantului primar (clasele pregatitoare – a IV-a).

In functie de analizele de parcurs, ar putea fi redeschise si clasele a VIII-a si a XII-a, conform surselor Edupedu.ro.

Acestea au confirmat ca se lucreaza la scenarii de redeschidere treptata a scolilor in toata tara, fara a se tine cont de rata de incidenta a infectarii cu noul coronavirus.

Klaus Iohannis: astept o evaluare a situatiei

Presedintele Klaus Iohannis a declarat marti seara, intr-o conferinta de presa, ca, deoarece ”sunt voci care cer redeschiderea scolilor”, s-a consultat cu expertii, a cerut o analiza, urmand apoi sa revina, ”daca apar noutati”.

Exista analize care recomanda trecerea scolii in sistem online. De aceea s-a si luat decizia, inaintea inceperii anului scolar, ca atunci cand incidenta trece de 3, scolile sa treaca in online in localitatea respectiva”, a spus Klaus Iohannis.

Totusi, seful statului a precizat ca a cerut o evaluare a situatiei.

Stiu ca intre timp sunt voci care cer redeschiderea scolilor, eu am solicitat o analiza aprofundata expertilor si, daca apar noutati, o sa va tin la curent cu ele”, a adaugat seful statului.

Numarul scolilor si gradinitelor din Romania aflate in scenariul rosu, adica predare exclusiv online, a depasit astazi 4.000, conform datelor furnizate de Ministerul Educatiei.

Advertisement Advertisement
Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.