Retea de pedofilie saltata de politistii de la Crima Organizata si procurori DIICOT Timisoara, in Arad

UPDATE:   Pana in prezent, au fost identificati 15 minori care au fost racolati si exploatati de aceasta filiera. Politistii de la Crima Organizata Timisoara i-au retinut pe cei trei membri principali ai gruparii. Acestia sunt cercetati pentru savarsirea infractiunilor de trafic de minori si acte sexuale cu minori si risca o pedeapsa de pana la 12 ani de inchisoare.
___________________________________________________

ARAD. Descinderi in forta in judetul Arad, in aceasta dimineata la casele membrilor unei filiere care se ocupa cu aprovizionarea bordelurilor de homosexuali din Germania cu tineri din Romania. Traficantii de adolescenti au fost retinuti.

Este vorba de 3 indivizi care aveau „misiunea” de a racola pusti cu varste intre 16 si 18 ani, din familii modeste ori dezorganizate, pentru care obtineau acordul parintilor ca sa-i scoata din tara sub pretextul gasirii unor locuri de munca bine platite. Oamenii le incredintau copiii cu imputerniciri notariale, astfel ca acestia erau scosi legal din Romania, spun surse din randul anchetatorilor, politistii de la Crima Organizata si procurorii DIICOT.

Odata ajunsi in Germania, baietii erau dusi in bordelurile sau in localurile homosexualilor din  Berlin, Munchen sau Frankfurt. Inainte de aceasta, racolatorii ii si „initiau” pe tineri in noua slujba.

Pentru o partida de sex, se obtineau intre 50 si 100 de euro. Potrivit anchetatorilor, in medie un minor producea intr-o luna 3.000 euro.

Vom reveni cu detalii!

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.