Rezultate Evaluare Nationala 2012: Se afiseaza notele la examene!


TIMISOARA. Absolventii de clasa a VIII-a asteapta cu sufletul la gura sa afle ce note au obtinut la probele de la Evaluarea Nationala, pentru a sti cu ce medie se prezinta la admiterea la liceu!

Aproximativ 5.000 de elevi din Timis au participat la cele trei probe ale examenului national. Ei au sustinut probele de limba romana, limba materna si matematica in cele 74 de centre de examen din judet. In 9 centre au fost corectate lucrarile.

Reamintim ca, in judetul Timis au fost inregistrate doua cazuri de tentativa de frauda, unui elev i-a sunat telefonul in examen, iar altul a fost prins cu o copiuta, cei doi primind nota 1 (unu), la proba respectiva. Alti doi elevi au intarziat la proba de matematica si au sustinut examenul cu subiecte de rezerva.

Vineri, 29 iunie, pana la ora 14, la centrele de examen, dar si la unitatile de invatamant se afiseaza rezultatele. Notele pot fi contestate, la centrele de examen, in intervalul 14-18.

Rezolvarea contestatiilor are loc in perioada 30 iunie-1 iulie, iar luni, 2 iulie, are loc afisarea rezultatelor finale dupa contestatii.

Nota de admitere la liceu, pentru repartizarea computerizata din 14 iunie, este urmatoarea: media aritmetica dintre media obtinuta la Evaluarea Nationala si media generala de absolvire a claselor V-VIII.

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.