Ripensia Timisoara, pregatita sa faca pasul spre Liga a III-a! Turul barajului de promovare este sambata

TIMISOARA. Echipa cu nume de legenda, Ripensia Timisoara, este in fata celei mai importante duble a sa, din ultimii ani. Gruparea banateana va evolua in barajul de promovare pentru Liga a III-a cu Hercules Lupeni, o echipa tanara si ambitioasa, care a castigat pe final titlul in judetul Hunedoara.

Partida tur va avea loc sambata, pe arena din Ciarda Rosie, de la orele 18. Incepand de astazi, la sediul clubului (Hotel Casa de la Rosa), vor putea fi achizitionate biletele pentru acest joc. Pretul unui bilet este de 10 lei, iar disponibilitatea acestora este limitata. Bilete se vor putea achizitiona si de la stadion, inainte de meci, doar in cazul in care stocul nu va fi epuizat intre timp.

Radu Ienovan, presedintele clubului ripensist priveste catre acest meci cu emotii, dar si cu optimism. „Vorbim de cele mai importante partide din istoria recenta a clubului. Vom intalni o echipa ambitioasa si va trebui sa dam maximum in cele doua partide. Avem emotii, asa este si normal, dar suntem optimisti ca putem trece de aceasta incercare”.

Ienovan ne-a mai spus ca daca „Ripi” va ajunge in Liga a III-a, baza din Ciarda va fi modernizata, instalandu-se cateva randuri suplimentare de scaune, dar si o peluza. In plus, in scurt timp se va demara si un proeict ce vizeaza o scoala de fotbal a clubului banatean.

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.