Ritm bun pe santierul cresei construita de CNI la Timisoara cu bani europeni. Cand va fi gata? FOTO

TIMIȘOARA. Crește creșa nouă din cartierul Bucovina de la Timișoara pe care o construiește Compania Națională de Investiții cu fonduri europene obținute de Ministerul Dezvoltării.

CITESTE SI: Cum a rezolvat primaria problema șacalilor dintr-un intreg cartier. Topul strazilor din Timisoara de pe care s-au facut cele mai multe sesizari online

Creșa se ridică pe un teren de 1500 mp pe strada Învățătorului nr 2, unde, pe lângă clădire, vor fi un loc de joacă, spații verzi și o parcare cu 11 locuri.
70 de copii vor putea fi înscriși la această creșă după ce va fi gata. Are termen de finalizare 2027.

Investittia Ministerului Dezvoltării la Timișoara este de 16.640.271 lei cu TVA, adică peste 3.300.000 de euro, bani din PNRR – Componenta Educație.

Conform proiectului, primăria a pus la dispoziție terenul și utilitățile.

Administrația Fritz se chinuie termine și ea trei proiecte de creșă moștenite

La 3 ani de la începerea lucrărilor, Primăria Timișoara nu a reușit finalizeze creșa de pe Calea Bogdăneștilor și nici pe celelate două, din Lipovei și Ciarda Roșie, toate din ‘greaua moștenire’.

Vara trecută, municipalitatea a cumpărat servicii de expertiză pentru a vedea ce lucrări mai are de făcut la creșa din Ciarda Roșie, de pe strada Cocea.

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.

    Pareri

  1. Banii europenilor trebuie sa ramana in Europa, are grija trimisul neocolonialist de asta🤡😁🤡

    • eh’ nu chiar .., sau dat niste bani ieuropeni ca sa schimbe culoarea tramvaielor din violet in galben si parca la ceva fatade de cladire :)))

      • Da da da, se ocupa intens Spritz de tot ce trebuie, fix cum zice si articolul „Vara trecută, municipalitatea a cumpărat servicii de expertiză pentru a vedea ce lucrări mai are de făcut la creșa din Ciarda Roșie”.

        Dar ca sa parafrazez un citat celebru: „Daca curatenie nu e… nimic nu e”. Si-acum astept cu nerabdare suporterii useristoizi sa-mi explice ca nu trebuie facuta curatenie, trebuie doar sa nu mai faca mizerie cetatenii. „Pana la bordura”, e un slogan de campanie…
        🤡😁🤡😁🤡

        • Nu se poate face curățenie la câtă mizerie fac ăștia necivilizați. Ar fi mai simplu și mai ieftin să nu se mai arunce pe jos tot felul de gunoaie. Dacă ar fi să ne comparăm cu o țară cu adevărat civilizată cum este Japonia ar trebui să vedem câte coșuri de gunoi sunt acolo și câtă mizerie este pe jos și atunci să comentăm. Mi-e și groază ce se va întâmpla pe străzi când maestrul Fritz va monta faimoasele insule unde se aruncă gunoiul pe bază de cartelă în suficiente locuri.

          • Bioxy, ai stricat cercul, sau de ce ai aparut iara?🤡😁🤡
            Pana la Japonia si ce arunca sau nu cetatenii si unde, hai sa vedem cum (nu) se curata namolul/praful de pe strazi, nu mai zic de strazile neasfaltate de unde se cara tone de pamant in strazile cu asfalt, ritmul de colectare al pubelelor (si ora la care se face incurcand traficul) , cum (nu) se aduna frunzele, cum (nu) se coseste ambrozia si nu numai plus se lasa cu saptamanile ce s-a cosit, cum (nu prea) ai cum sa te descotorosesti legal si usor de diverse gen polistiren etc.

            Nu sunt cetatenii nostri la nivel de Japonia, asta e clar, de exemplu acolo copiii merg singuri la scoala, dar propune tu asta aici, imi iau mult popcorn si o sa urmaresc comentariile „civilizate”🤡😁🤡 care o sa-ti explice una alta.

            Basti, ma.

          • Curat trebuie să facă și nu am mai prea văzut mașini care facă asta de ceva vreme. Asta cu gunoiul nu e bine nicicând. Dacă vin la 5 trezesc toată zona dacă vin la alte ore blochează traficul. Aici e cam greu să îi mulțumești pe toți. Cu polistirenul cam așa e pentru că trebuie dus la un anumite centre de colectare ale Retim. Din fericire se folosește din ce în ce mai puțin și s-a înlocuit cu ceva masă plastică. Cel puțin la laptopuri am observat asta. Oricum se vor descurca cei cărora nu le pasă dar problema e că vor afecta tot orașul aruncând gunoiul cine știe unde că până la urmă nu se poate pune un polițist în spatele fiecărui cetățean.

      • Ritm bun…clar…să vină vizitele pe la 7.30 dimineața ! Se cred în cîmp deschis, bubuie de la 7 dimineața și nici măcar sîmbăta nu respectă ora de liniște pînă la 8. Deși sesizati verbal, a durat 3 zile buna conviețuire sociala. La vară pe la 5 o să fie pe șantier. Poate pînă atunci facem chetă și le luăm niște ciocane cu nivel de zgomot redus.

  2. Maestrul Fritz se pare ca nu are bani pentru lucrările de care ar trebui sa se ocupe o primărie și anume de infrastructură însă pentru tot felul de festivaluri pentru minorități, evenimente culturale și parade se găsesc, ar fi interesant de aflat sumele cheltuite pentru astfel de evenimente pentru a constata că s-ar putea consulți creșele respective de acei bani îns a se pare ca altele sunt prioritățile. Desigur că mai importante sunt regenerările urbane de zeci de milioane de euro cu dedicație pentru decidenții locali care au interese acolo și firmele prietenoase care se ocupă de desene și documentație.

  3. IN CARTIERE NU FACE NIMIC PARCĂ NU APARTIN DE ORAS,SUNT STRAZI UNDE NU SUNT TROTUARE,A UITAT DE ELE AU FOST PROMISIUNI DE CAMPANIE ELECTORALĂ,SĂ MA CAC PE EI.

  4. Dragi timișoreni și multimabili cetățeni aciuati de prin diverse locuri cu educație și bun simț mai mult sau mai puțin, principalii vinovați ca arunca gunoiul pe geam sunteti voi tovarăși. Nu poate sa vina primarul sa va educe fraților, indiferent cine o fi ala. Treziți va oameni buni!

  5. Avanseaza o laie! 11 ani si noua aripa a Spitalului de Copii e tot neterminata. Politicieni infecti..