Romania bate Spania la rugby cu jucatorii de la Timisoara in prim plan

TIMISOARA. Reprezentativa Romaniei a invins selectionata Spaniei, sambata, pe stadionul din Complexul Sportiv Ghencea, scor 22-16 (6-6), in etapa a treia a Rugby Europe Championship. Nu a fost insa cel mai bun joc al Stejarilor, care au tinut insa de avantaj in fata unei echipe ambitioase, dar indisciplinate a ibericilor.

CITESTE SI: Fara carantina! Libertate! Iesiti din casa, daca va pasa! Rusine sa va fie! Zeci de oameni, la protest in Timisoara 

Capitanul Timisoarei, Eugen Capatana, a reusit primul eseu al tricolorilor la a 51-a sa prezenta la nationala. Un alt sportiv de la vicecampioana tarii, Ionel Melinte a culcat si el balonul in terenul de tinta advers, actiunea sa fiind decisiva in castigarea partidei. De la Timisoara a mai jucat titular si Vlad Neculau, cu o prestatie solida. Celelalte puncte ale victoriei au venit din piciorul lui Florin Vlaicu, in urma a patru lovituri de pedepsa.

Editia din acest an a Rugby Europe Championship a consemnat si debutul campaniei de calificare la Cupa Mondiala din Franta pentru zona europeana. Primele doua clasate in ierarhia cumulata a competitiei din 2021 si 2022 se vor califica direct la Cupa Mondiala, in timp ce ocupanta locului 3 va merge la turneul final de recalificare.

Stejarii au pierdut prima prtida, 13-18 in Rusia, dar unde au luat bonus defensiv, apoi au castigat in Portugalia la ultima faza, 28-27. Romania ocupa momentan locul secund si va juca runda viitoare in Georgia cu liderul autoritar al clasamentului.

Foto: frr.ro

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.