Romanii din Canada au organizat a treia editie a Turneului de fotbal Kassandra, dedicat fetitei adoptate de Iosif Rotariu

Turneul International de Fotbal Kassandra organizat de romanii din Canada si dedicat fetitei adoptate de sotii Rotariu a ajuns la cea de-a treia editie.
Dupa Emeric Dembrovschi si Miodrag Belodedici, in acest an, invitat de onoare la turneul caritabil initiat de Viorel Neamtu, prin Romanian Soccer Academy, este Helmuth Duckadam.
Presedintele Stelei a plecat deja in Canada alaturi de Iosif Rotariu si Kassandra iar sambata va fi prezent in teren, in poarta uneia dintre echipele inscrise la turneu.
„Duckadam vine direct din Spania, unde jucatorii Barcelonei inca incearca sa-i inscrie un gol”, asa au scris organizatorii pe afisul prin care anuntau sosirea lui Duckadam in Canada,  facand trimitere la penalty-urile aparate de acesta in ’86, in finala  Cupei Campionilor Europeni cu FC Barcelona de la Sevilla.
„Am primit cu mare placere aceasta invitatie, mai ales ca am mai organizat si eu la Sala Polivalenta din Bucuresti o actiune pentru Kassandra. Aceasta invitatie ma onoreza chiar daca mi-e frica de avion. Eu n-am fost de sase ani la fetita mea in Statele Unite, dar am zis ca pentru acest scop merita sa trec peste aceasta frica de avion si sa mergem sa incercam sa adunam cat mai multi bani, pentru ca e nevoie de ei pentru Kasandra”, a spus Duckadam.
„E o comunitate mare de romani in Canada care se ocupa cu organizarea turneului si ei vor sa aduca cei mai reprezentativi fosti jucatori din Romania. Cred ca au reusit pana acum, iar venirea lui Helmuth Duckadam este un vis implinit al romanilor de acolo, pentru ca este portarul cu cel mai mare palmares din istora fotbalului romanesc cu cele 4 penalty-uri aparate la Selvilla si toti abia asteapta sa-l vada”, a spus Iosif Rotariu, care face deplasarea in Canada pentru al treilea an consecutiv: ‘Vor fi mai multe echipe care vor participa la acest turneu,  se vor aduna si bani pentru Kassandra, iar pentru Kassi e un fel de relaxare a ei inainte de a merge pentru o noua operatie in Franta”, a explicat Iosif Rotariu.
Kassandra a plecat in Canada, direct de la scoala, unde a sustinut testele de evaluare. ” Au fost  foarte usoare testele si la mate si la romana. Imi place ca merg din nou in Canada, mi-am facut multi prieteni acolo anul trecut si abia astept sa-i vad”, a spus micuta.
Peste mai putin de o luna, mai exact in 2 iulie, Kassandra va merge din nou la Strasbourg, unde va suferi o noua interventie chirurgicala. „Va fi un nou consult si daca toate lucrurile merg in regula ii vor pune si proteza la picior, s-a facut deja un decalaj mare intre un picior si celalalt, de 12 cm”, a spus Iosif Rotariu.
Fetita adoptata de familia Rotariu sufera de osteomielita si a fost supusa pana acum la peste 30 de inteventii chirurgicale.
Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.