Romanii isi pot face Casa Verde. Vezi actele necesare pentru obtinerea finantarii nerambursabile

Persoanele care vor sa-si inverzeasca locuintele pot beneficia de finantare prin programul ”Casa Verde”. Cererile pot fi depuse incepand cu luna aprilie.

Oricine isi doteaza locuinta cu panouri solare, pompe de caldura sau instalatii de producere a energiei termice pe baza de biomasa isi poate recupera investitia, sau o parte din ea, prin decontarea facturii de catre Administratia Fondului de Mediu.

Pentru aceasta, proprietarii locuintelor verzi trebuie sa depuna personal la sediul agentiei judetene pentru protectia mediului dosarul de finantare.

Documente necesare

– cerere de finantare nerambursabila, tehnoredactata si semnata, in original
– declaratie pe propria raspundere, completata si semnata, in original
– copie de pe actul de identitate al solicitantului
– extras de carte funciara care sa ateste dreptul de proprietate/coproprietate al solicitantului asupra imobilului pe/in care se va realiza proiectul, in original, sau autorizatie de construire emisa solicitantului, in copie legalizata pentru imobilele aflate in constructie, valabile la data depunerii
– certificat de atestare fiscala privind plata obligatiilor la bugetul local, in original, valabil la data depunerii dosarului de finantare, eliberat de catre organele competente
– adeverinta privind existenta contului bancar al solicitantului, emisa de o banca comerciala, in original
– un plic pe care se va completa numele si adresa completa a solicitantului si titlul programului.

Potrivit unei Hotarari de Guvern, Programul Casa Verde va fi finantat, anul acesta, prin 300.000.000 lei (credite de angajament) si 435.899.000 lei (credite bugetare).

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.

Etichete


    Pareri

  1. In anul 2014 mi s-a aprobat finantarea nerambursabila a unui panou solar de 6000lei .Ofirma autorizata URBIO IASI mi-a instalat panoul solar cu conditia sa achit cu banii jos instalatia solara .Au facut proiectul am acceptat sa vina sa instaleze panoul in august 2015 ,am depus dosarul la Agentia de Protectia Mediului Constanta iar de acolo au fost trimise la Bucuresti la finantare .Nici in ziua de azi nu am primit raspuns nu stiu pe unde a ajuns dosarul nu am cui sa ma adresez ,daca puteti sa ma ajutati in acest sens ca m-am impotmolit datorita birocratiei fondurilor europene care nu doreste sa rezolve aceasta problema ,inca se practica relatiile si pilele ,noi oamenii sinceri nu reusim.Astept raspunsul dvs.