Rusii ii contrazic pe specialistii romani. Se asteapta un cutremur mare in Vrancea

In timp ce Gheorghe Marmureanu si specialistii romani in seismologie anunta ca nu trebuie sa ne temem de un cutremur major pana in 2040, rusii se tem ca Vrancea ar putea fi zguduita de un seism care sa se simta pana la Moscova.

Oameni de stiinta rusi prevad un cutremur cu magnitudinea de 5 grade pe scara Richter la Moscova, care va veni din Vrancea. O declaratie in acest sens a fost facuta marti de Evgheni Rogojin, directorul Institutului pentru Fizica Pamantului de pe langa Academia de Stiinte a Rusiei.

Moscova este foarte rar zdruncinata de un cutremur si niciodata de mai mult de 4-5 grade, iar atunci cand se intampla – cam o data la 30 de ani – evenimentul seismic vine de regula dinspre Carpati, mai exact din Romania. Ultima oara Moscova a resimtit cutremurul din 1977 din Romania, care a avut o magnitudine de 7,3 grade pe scara Richter.

In prezent, Pamantul se confrunta cu o activitate seismica iesita din comun, iar o dovada in acest sens ar fi seismele din Japonia (2011), Chile (2010), Sumatra (2004-2005).

Desi a ezitat sa spuna o data exacta a viitorului cutremur ce va zdruncina Moscova (via Carpati), academicianul rus a lasat sa se inteleaga ca acest eveniment s-ar putea intampla in urmatorii zece ani sau, poate, chiar mai devreme.

Si Institutul de Geofizica S.I. Subbotin de pe langa Academia de Stiinte a Ucrainei a prognozat ca mai multe cutremure de pamant vor zdruncina in viitorul apropiat teritoriul ucrainean.

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.