S-a deschis inscrierea de proiecte pentru finantare prin Timotion, cel mai important eveniment sportiv in scop caritabil din Vestul Romaniei, la Timisoara

TIMISOARA. Organizatiile non-guvernamentale si grupurile de initiativa din vestul tarii, care au idei de proiecte ce pot aduce o schimbare reala in bine in comunitate, au din nou sansa sa beneficieze de colectare de fonduri prin intermediul Timotion, cel mai mare eveniment sportiv in scop caritabil din zona de Vest, in cadrul caruia publicul este invitat sa faca donatii.

Organizatorii Timotion, Fundatia Comunitara Timisoara si Club Sportiv Asociatia Alergotura, anunta ca pana in 11 decembrie 2019 se pot depune proiecte. Acestea trebuie sa abordeze teme ce reflecta nevoile actuale ale comunitatii precum: educatie, cultura, sanatate, revitalizare turistica sau civica sau pot fi programe care incurajeaza integrarea, colaborarea, respectul fata de mediu si animale, diversitatea sau depasirea unor bariere sociale sau economice si se adreseaza unui grup mai mare de beneficiari.

Organizatorii Timotion 2020 isi propun sa finanteze in urma evenimentului de alergare tot 20 de proiecte, la fel ca in editia din 2019.

In concurs asteptam proiecte ce abordeaza probleme reale ale comunitatii si ne dorim echipe de proiect energice si pregatite sa mobilizeze oamenii sa alerge si sa doneze pentru cauza lor. Ne dorim echipe care cred cu tarie in cauza lor si care sa depuna tot efortul pentru ca proiectul propus sa devina realitate. Ca organizatori, asiguram beneficiarii ca vom fi alaturi de ei si vom face echipa buna, pentru ca cele 20 proiecte selectate sa stranga fondurile necesare si sa ajunga cu bine la linia de finish. Cu fiecare editie avem nevoie de sustinerea Comunitatii, fiindca stim din editiile anterioare ca e nevoie de mult efort sa organizam Timotion si ca nu este deloc usor sa strangem fondurile necesare. Timotion aduce o schimbare in bine in comunitate datorita proiectelor si oamenilor din spatele lor si este un program de succes fiindca e o incununare a efortului unei comunitati implicate”, declara Daniela Chesaru, directorul executiv al Fundatiei Comunitare Timisoara.

Editia Timotion VI va avea loc in 26 aprilie 2020. Mai mult decat un simplu eveniment de alergare, Timotion a devenit de-a lungul celor 5 ani de viata, o traditie a orasului, o zi de celebrare a comunitatii.

Timotion este locul si momentul cand realizam ca astrele mele sunt aceleasi cu astrele tale, ca impartim un loc comun sub soare si ca ne e mai bine daca actionam impreuna, in comunitate. Timotion face sa se alinieze astrele, macar o data pe an”, spune Valentin Muresan, membru in conducerea Club Sportiv Asociatia Alergotura.

Timotion 2020 este deschis si pentru initiative din judetele invecinate Timisului, respectiv Arad, Hunedoara si Caras-Severin. Ghidul Solicitantului si formularul de inscriere impreuna cu mai multe detalii despre eligibilitatea aplicarii sunt disponibile pe site-ul www.timotion.ro. in urma aplicatiilor trimise pana in 11 decembrie 2019, proiectele depuse vor trece printr-o etapa de evaluare, urmand ca inainte de sarbatori sa fie anuntate cele 20 de proiecte castigatoare pentru care vom alerga la Timotion editia a VI-a.

La editia din 2019, in urma evenimentului Timotion s-au strans aproximativ 471.700 de lei din donatiile alergatorilor, publicului si ale companiilor care au suplimentat banii alocati initial.

Pentru mai multe informatii ne puteti contacta prin e-mail: [email protected] sau la telefon: 0799 518 728 (Oana Petrescu) sau 0770 101 707 (Daniela Chesaru).

Advertisement
Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.