S-a trezit si Primaria Timisoara! Ce reguli drastice impune pentru firmele care deschid santiere in oras?

TIMISOARA. Conducerea Primariei Timisoara pune in sfarsit piciorul in prag. Toate firmele care lucreaza pe domeniul public risca sanctiuni aspre in conditiile in care nu refac zona unde desfasoara lucrari asa cum au gasit-o.

Dupa ce s-au trezit cu gramezi de moloz sau pamant pe carosabil si pe trotuare si cu gauri in asfalt lasate de societatile care au desfasurat lucrari tehnico-edilitare in Timisoara, autoritatile locale si-au zis ca ar fi cazul sa ia in sfarsit masuri. Asa se face ca au intocmit un proiect de hotarare prin care impun cateva reguli clare pentru cei care desfasoara astfel de lucrari pe domeniul public. Norme existau deja, impuse prin HCL 13/2009, insa majoritatea firmelor contractate de operatorii din Timisoara nu le respectau.

„In urma verificarilor efectuate de catre inspectorii de specialitate din cadrul Directiei Tehnice au fost constatate numeroase incalcari ale acestora. Au fost amendate urmatoarele fapte: lucrari fara obtinerea Permisului de Spargere, nu a fost respectata durata de executie a lucrarilor aprobata prin Permisul de Spargere, nu a fost respectata modalitatea de executie impusa prin Permisul acordat, nu au fost indepartate molozul si pamantul rezultate din sapatura, refacerea sistemului rutier nu a fost executata corespunzator, conducand la tasari ale drumului, semnalizarea necorespunzatoare sau nesemnalizarea punctelor de lucru, nu a fost respectat termenul de refacere a tramei stradale. Toate aceste fapte au repercusiuni asupra sigurantei si confortului tuturor participantilor la trafic, atat auto, cat si pietonal”, se arata intr-un referat ce insoteste proiectul de hotarare.

Autoritatile locale sustin ca din cauza lucrarilor proaste avem si un trafic infernal in Timisoara.

„Nerespectarea duratei de executie a lucrarilor, a termenului de refacere, a modului de refacere a lucrarilor perturba derularea fluent a circulatiei si conduce la blocaje in trafic prin crearea de cozi imense de masini, in contextul in care in Timisoara circula un numar foarte mare de masini. Semnalizarea necorespunzatoare sau, si mai grav, nesemnalizarea lucrarilor pericliteaza securitatea traficului, putand provoca accidente si/sau deteriorari ale autovehiculelor”, mai explica reprezentantii Primariei Timisoara.

robu-santier

Acestia mai spun ca au dat chiar si 7 amenzi unei singure firme pentru a obliga executantul sa lucreze conform cu legea. Si tot degeaba. Solutia gasita de specialistii Primariei Timisoara? Nu se mai elibereaza niciun ‘Permis de Spargere’ firmelor care nu respecta hotararea de consiliu local.

„In cazul unor incalcari repetate a normelor privind lucrarilor tehnico-edilitare care se executa pe domeniul public, de catre executant, respectiv savarsirea a 3 abateri, acestuia nu i se va elibera niciun Permis de Spargere pe raza municipiului Timisoara, pana la indeplinirea cumulativa a urmatoarelor obligatii: predarea catre primarie, in conformitate cu prevederile legale, a amplasamentelor tuturor lucrarilor ce afecteaza domeniul public, aflate in derulare la data aplicarii celei de-a treia sanctiuni si plata tuturor amenzilor stabilite prin cele 3 procese verbale de constatare si sanctionare a contraventiilor, emise de catre Serviciul de specialitate din cadrul Primariei Timisoara”, se mai arata in referat.

Totodata, specialistii Directiei Tehnice din cadrul Primariei Timisoara mai propun ca firmele care nu refac domeniul public imediat dupa ce-si termina treaba sa fie sanctionate cu amenzi contraventionale si cu plata cheltuielilor pentru refacerea tramei stradale. In aceste conditii, carosabilul va fi reparat de firma care are contract cu primarie pentru strada sau trotuarul in cauza, iar contravaloarea lucrarilor se va recupera de la executantul in culpa.

Proiectul de hotarare va ajunge vineri pe mesele consilierilor locali, care se intalnesc in sedinta ordinara la ora 14:00.

Advertisement
Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.

    Pareri

  1. Astia doar mimeaza ca s-au trezit !!!

  2. Dar despre ROMPREST, cei care „presteaza” si in Timisoara, de exemplu in zona sf. gheorghe, ce se aude?
    Nu de alta, dar cam ies la suprafata gunoaiele lor prin alte parti 🙂