Sa te lingi pe degete, nu alta. Pita coapta pe vatra, in tast, cu gem proaspat de mure, dar si alte bunataturi, toate intr-un rasfat culinar in Banat

TIMIS. Daca v-ati saturat de cotidianul orasului si simtiti nevoia unei evadari, puteti merge la poalele Muntilor Poiana Rusca, intr-un loc de poveste care aminteste de copilarie si de ograda bunicii.

CITESTE SI: Incepe largirea la 4 benzi a drumului Timisoara-Mosnita. A fost predat amplasamentul

In acest sfarsit de saptamana, mai exact sambata, 25 iulie, intre orele 10.00 si 15.00 are loc in localitatea Pietroasa, un Banat Brunch in cadrul caruia familia Martinescu va asteapta cu poarta deschisa si cu cele mai delicioase bunatati facute in casa.

Odata ajunsi in lumea de basm de la poalele muntilor puteti sa faceti drumetii, sa culegeti sau sa cumparati fructe de padure, puteti sa munciti prin gospodarie sau pur si simplu sa leneviti.

Gazdele va vor intampina cu tarte cu mure, fel de fel de prajituri delicioase, gemuri, siropuri care mai de care. Gospodinele satului se vor aduna laolalta si va vor oferi tot ce e mai gustos in satele banatene de sub munte.

Nana Letitia Barbu a lu’ Ciucu va framanta aluatul de paine pe care il va coace pe vatra, in tast. Te poti infrupta imediat din painea aburinda cu mirosul ei imbietor.

Toate aceste bunatati va asteapta in week-end, iar numarul locurilor este limitat, cel mult 50 de persoane sunt acceptate. Toate informatiile legate de aceasta calatorie pentru promovarea Banatului se gasesc AICI.

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.

    Pareri

  1. „In acest sfarsit de saptamana, mai exact sambata, 1 august,…” – ?????????????