Sambata Mare, ultima zi din Saptamana Patimilor. Obiceiuri, traditii si superstitii, inainte de Invierea Domnului

Sambata Mare este ziua dinaintea Pastelui si ultima zi a Saptamanii Patimilor, in care crestinii ortodocsi praznuiesc ingroparea trupeasca a Mantuitorului. In aceasta zi credincioşii se roaga, isi amintesc de patimile suferite de Hristos pentru mantuirea omenirii si se pregatesc pentru ca seara sa ia parte la slujba de Inviere.

CITESTE SI: Structura ridicata in timp record. Cresc noile cladiri ale Spitalului de Boli Infectioase Victor Babes din Timisoara. Foto 

Potrivit traditiei, aceasta este ultima zi de pregatire a Pastilor, cand se sacrifica mielul iar gospodinele pregatesc cea mai mare parte a mancarurilor tradiţionale si definitiveaza curatenia. Se spune ca nu este bine sa dormi in Sambata Mare, intrucât atunci cand se deschid cerurile Domnul poate vedea inlauntrul fiinţelor, iar dorintele pe care ti le pui se vor implini.

In Sambata Mare, gospodinele fac ultimele pregatiri pentru masa de Pasti. Vopsesc ouale, in cazul in care nu au facut acest lucru in Joia Mare, pregatesc cozonacii si pasca, drobul si friptura de miel. Fac curat prin casa si pregatesc pentru intreaga familie hainele curate pe care le vor imbraca la slujba de Inviere.

Seara lumea porneste in liniste spre biserica, pe drum se vorbeste in soapta, iar la slujba de Inviere toata lumea sta si asculta cu mare evlavie. La miezul noptii, preotul cheama credinciosii sa ia lumina, spunand: “veniti sa luati Lumina!”. Acestia aprind lumanari si transmit, mai departe, lumina, pana cand toata lumea are lumanarile aprinse in mana.

La plecarea spre casa, fiecare credincios este bine sa duca in caminul sau lumanarea aprinsa la Inviere. Aceasta simbolizeaza Lumina Invierii Domnului Hristos.

Superstitii in Sambata Mare

Pentru ca toti membrii familiei sa fie sanatosi in decursul intregului an, oasele si resturile adunate dupa ce se taie mielul se ingroapa la radacina unui mar sau par sanatos. De Pasti se spune ca femeile trebuie sa aiba macar o camasa noua, iar barbatii macar o palarie. Incepand de luni si pana sambata se imbraca haine de doliu. In ziua de Invinere se schimba hainele cu altele noi, albe.

Daca te impiedici in timp ce te indrepti catre slujba de Inviere, se spune ca vei avea un an greu si plin de incercari. Atunci cand se trag clopotele la slujba de Inviere, este bine sa tii un fier intre dinti, astfel incat sa fi ferit de dureri de masele intreg anul. Ouale de Pasti apara de ghinioane, iar coaja lor, ingropata in pamant, apară vitele de deochi. Fetele nemaritate daca pastreaza cojile grabesc casatoria.

Sambata seara, inainte de slujba de inviere, in special la tara, gospodinele pregatesc cosul cu bucate, ce urmeaza sa fie dus la biserica, pentru a fi sfinţite de preot. In cos, fiecare gospodina pune un stergar nou, o lumanare alba aprinsa, oua, cozonac, pasca, o bucata de slanina, zahăr, faina, o ramura de busuioc, un miel figurina din aluat copt si vin.

sursa: ziarulunirea.ro

 

Advertisement Advertisement
Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.