SAP a deschis centrul de consultanță din Timișoara în 2012, fiind printre primele firme de software care au avut încredere în potențialul inginerilor specializați la facultățile tehnice din oraș. În timp, compania a investit constant în condițiile de lucru de care angajații SAP beneficiază, aducând noutatea tehnologiei și in domeniul birourilor.
Designul unui spațiu de birouri nu ține doar de plasarea logo-urilor companiei pe pereți. Un design nepotrivit poate afecta creativitatea, productivitatea, satisfacția și chiar sănătatea angajaților.
SAP și-a dorit să realizeze pentru cei 156 de specialiști din Timișoara un mediu de lucru modern, cald, inovator și propice pentru performanță. Pe langă birourile ultra moderne cu reglaj pe înălțime, scaunele ergonomice și sistemele de iluminare smart, s-au folosit materiale de design care aduc caldură întregului spațiu: lemn, materiale textile calde, mușchi vegetal și plante de mari dimensiuni. Pereții tapițați sau placați multi-funcțional aduc spațiului inovația și ingeniozitatea de a realiza totul în mod plăcut și util.
Proiectul final reprezintă succesul colaborării dintre trei companii, lideri în industriile lor: Morphoza, care a realizat design-ul sediului, Techo Office, responsabili cu implementarea, și echipa SAP România, beneficiarul celui mai modern spațiu de birouri din oraș.
“Atunci când vine vorba despre sectorul office, adesea ne vin în minte trei obiective: performanța umană, performanța organizațională și performanța beneficiilor. De fapt, ne dă seama că este vorba despre un singur obiectiv mare: PERFORMANȚA. Pornind de la întâlniri și discuții cu echipa Morphoza, departamentul de Facility al beneficiarului și o parte din echipa SAP Timișoara am analizat cultura organizației, și nevoile de schimbare, pe plan imediat și viitor. Rezultatul a depășit așteptările, am reușit să creăm un spațiu de lucru modern, adaptat la dinamica membrilor SAP Timișoara”,a declarat Iuliana Carata, Managing Partner Techo Office.
Era digitală necesită soluții concentrate mai degrabă pe oameni, decât pe tehnologie. Reprezentanții SAP doresc să îmbunătățească experiența angajaților și pun accentul pe crearea unei culturi organizaționale care să prospere continuu în anii ce vor urma. Aceasta pentru că tehnologia avansează rapid și permite realizarea de lucruri uimitoare, întrucat provocările cu care se confruntă în era digitală nu țin de tehnologie, ci de imaginație.
“Scopul nostru a fost să creăm pentru echipa SAP Timișoara un spațiu cald, care este mai mult despre oameni decât despre locație în sine și care să aducă echipa împreună, să încurajeze colaborarea și schimburile de idei. Totodată, ne-am dorit un spațiu care să transmită povestea SAP. Și, de la integrarea elementelor de brand, precum logo și gama cromatică specifică, până la piese de mobilier custom-made, cu un design special gândit pentru a se integra în noul birou SAP, credem că am reușit să creionăm un spațiu care să atragă și care să se transforme într-un beneficiu pentru angajații SAP și un avantaj pentru companie în atragerea de noi talente.” a menționat Sonia Gecan, Managing Partner Morphoza.
Mare parte din activitatea specialiștilor SAP este de natură colaborativă, din acest motiv noul spațiu a fost conceput pentru co-creare și brainstorming. Angajații au propriile birouri individuale, dar și spații comune pentru discuții relaxate în urma cărora pot apărea cele mai tari idei.
Primarul Timișoarei, Nicolae Robu, a fost prezent la deschidere fiind un cunoscător al soluțiilor SAP.
“Astăzi, am participat la inaugurarea noului spațiu de lucru al unității SAP ROMÂNIA, în Corpul C, din City Business Center. Este cunoscut că SAP este una dintre cele mai mari companii IT din lume, cu peste 100.000 de angajați si o cifră de afaceri impresionantă. Ce este, poate, mai puțin cunoscut este că SAP ROMÂNIA încheie fiecare an cu profit considerabil, impozitat ca atare în România. Am trăit o fericire specială, întâlnind printre angajați, foști studenți, avuți unii chiar din postura de dascăl, alții doar din aceea de Prorector sau Rector al Politehnicii Timișorene! Mult succes, dragi tineri ai României, aici, în România, la Timișoara!”, a spus primarul Nicolae Robu.
“Ne dorim ca centrul SAP din Timișoara să contribuie semnificativ la afacerile SAP în România prin oferirea de condiții excepționale de lucru care să faciliteze inovația, performanța și dezvoltarea în spiritul culturii bazate pe merit din compania noastră. Și, la fel de important, dorim ca la Timișoara să atragem cele mai bune talente și să ne întărim pozița de angajator preferat în regiune”, spune Cristian Popescu,Managing Director SAP România
La încheiere, Gheorghe Olteanu, coordonator Near Shore Center România, structura căreia îi raportează majoritatea angajaților din Timișoara, a evidențiat motivele pentru care SAP este o alegere bună în domeniul informatic și alegerea orașului ca centru de operare pentru SAP.
“Amplasarea geografică, investiția rapidă în zonă a unor firme străine, instituțiile universitare tehnice și nu în ultimul rând cultura locală în care limba germane este prioritară. Evoluția în România a serviciilor de consultanță SAP pentru implementare de aplicații ERP a găsit un mediu propice de dezvoltare și atragere de noi angajați tineri, dimensiunea actuală și succesul repurtat justifică extinderea operării și acest eveniment”, a spus Gheorghe Olteanu, coordonator Near Shore Center România.