Saptamana celor doua premiere la Teatrul ‘Merlin’

TIMISOARA. După cum a promis echipa Teatrului pentru Copii și Tineret „Merlin” Timișoara, de acum, surprizele se țin lanț pentru micuții spectatori. Două noi premiere vor fi scoase la rampă în acest sfârșit de săptămână. Proiectul atât de longeviv din repertoriul teatrului, spectacolul Noua poveste a Scufiței Roșii este gata pentru a fi jucat și în limba sârbă. Fiind interactiv, acest spectacol atât de îndrăgit, nu putea fi pur și simplu înregistrat pe bandă, așa că actori vorbitori de limba sârbă vor intra pe scenă, pentru a încânta publicul, arătându-le o altă poveste amuzantă cu îndrăgita Scufiță Roșie și un lup candid și pus pe șotii care câștigă simpatia celor mici și celor mari deopotrivă.

Premiera va avea loc vineri, 21 mai, de la ora 12.00, când piesa se va juca în prezența unui public vorbitor de limba sârbă. Ca invitat special, printre spectatori se va afla Consulul General al Serbiei la Timișoara, Excelența Sa, Vladan Tadić. Nu vor lipsi nici reprezentanți ai Uniunii Sârbilor din Timișoara.

Echipa artistică a spectacolului NEKA NOVA CRVENKAPA/Noua poveste a Scufiței Roșii este alcătuită din: Uloge/Distribuția: Marko Adzić (Vuk/Lupul), Olivera Iovanovici (Crvenkapa/Scufița Roșie) și Iasmina Negru (Baka/Bunica)
Autor texta/ Autorul: Ecaterina Mihăiescu Păun
Reditelj/Regia: Gabriela Floros/ Maria Gornic
Scenograf/Kreator lutaka/Scenografia și păpușile: Krisztina Nagy
Kompozitor/Muzica: Rodica Giurgiu

Pentru duminică, 23 mai 2021, de la ora 11:00, este programat, tot în premieră, spectacolul ROKOKO ȘI RIKIKI, fabuliști pentru copii, spectacol refăcut de Cristi Brătoiu, căruia îi aparține atât textul cât și regia artistică. Scenografia a fost gândită de Eva Lihor Laza, iar muzica de Cristian Brătoiu și Iulian Carabulea.

Personajele sunt interpretate de Octavia Petrișor, Raluca Grumăzescu și Raul Lăzărescu.

Greierele şi Furnica, Corbul şi vulpea, Vulpea și strugurele şi alte fabule pline de haz şi miez vor apărea în faţa voastră în acest spectacol care îmbină deopotrivă actori şi păpuşi însufleţite. Un spectacol amuzant şi plin de învăţăminte pe care copiii le vor desprinde din lumea animalelor ce simbolizează de fapt calităţi şi, mai ales, defecte omeneşti.

Vârsta recomandată pentru ambele spectacole este de 4 ani.

Advertisement Advertisement
Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.