Saptamana in cluburile din Timisoara cu Smiley, Directia 5 si Holograf

Cluburile din Timisoara se intrec in concerte si spectacole in aceasta saptamana. Pe langa spectacolele dedicate doamnelor si domnisoarelor din Timisoara, in cluburile si discotecile timisorene vor poposi rand pe rand cei mai in voga artisti romani: Smiley, Holograf sau Directia 5.

Trupa de suflet a muzicii romanesti, Directia 5, dedica un concert extraordinar tuturor indragostitilor cu ocazia zilei de 8 martie in Heaven Studio. Directia 5 va interpreta cele mai romantice cantece scrise pe parcursul carierei, intr-o emotionanta atmosfera special creata pentru aceasta ocazie. Tinerii care vor sa le ofere iubitelor un cadou de 8 martie pot sa le ofere un dans pe piesele cele mai frumoase ale artistilor: Obsesia, Noaptea esti doar a mea sau Cineva. Pe langa aceste melodii, cei care vor alege concertul din Heaven vor avea ocazia sa asculte piesele de pe noul album Clasic.

Trupa Holograf le pregateste fanilor o noua surpriza. In 8 martie, in Le Cinema, baietii vor sustine un concert unplugged din care nu vor lipsi piesele lor care stau pe buzele tuturor. Printre piesele celebre ce le vor interpreta la Timisoara se vor numara numarat “Esti asa frumoasa”, “Dincolo de nori”, “Dragostea mea” sau “Ti-am dat un inel”.

Miercuri, in arena de dans se lasa cu un concert semnat Smiley in Pantheon. Incepand cu ora 22.30, artistul promite ca-i va incanta pe timisoreni cu piesele care au rupt topurile in anii trecuti: Love is for free, Plec pe Marte, In lipsa mea, Preocupat cu gura ta, Am bani de dat, Designed to love you. Smiley promite sa le cante cluberilor si ultima creatie: Piesa care nu se aude la Radio. Special pentru a celebra cei 100.000 de prieteni Facebook, Smiley a postat pe profilul sau de Facebook, Piesa care nu se aude la Radio. Desi piesa a fost facuta relativ spontan, mai precis in cele cateva zile in care s-au strans ultimele mii de prieteni pana la 100.000, Piesa care nu se aude la Radio s-a bucurat de un real succes pe profilul de SoundCloud HaHaHa Production, atingand aproape 20.000 de auditii in mai putin de 48 de ore.

Joi seara, muzica electronica revine in Van Graph K FE. Rapala va fi la platane. Rapala este un dj ambiguu – deloc surprinzator, avand in vedere faptul ca si-a luat numele de la o firma care produce naluci. E-nvaluit intr-un norisor muzical in care se-amesteca “arome de hip-hop, nu-funk, brokenbeat, nu-jazz, bigbeat sau drum and bass”.

Trupa Partizan revine, de data aceasta pentru lansarea celui mai nou material la Setup Venue. Muzica rock pentru progres alaturi de Adrian Plesca la voce (Artan), Razvan Moldovan (Suedezu) la chitara si groove box, Andrei Robin Proca la bas si Radu Tiberiu Moldovan la tobe.

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.