48 de perchezitii au loc in Bucuresti si in judetele Satu Mare, Ilfov, Valcea. Procurorii DIICOT au demarat o actiune care vizeaza destructurarea unui grup infractional constituit din 58 de persoane specializate in inselaciune, spalare de bani, fals in inscrisuri. Printre acestea se numara si 7 directori ai unor unitati bancare.
Prejudiciul estimat este de 85 miloane euro.
Printre cei vizati sunt mai multi directori ai unor unitati bancare din tara. Acestia ar fi ajutat mai multe persoane sa obtina credite, chiar daca nu indeplineau conditiile legale.
La finalul perchezitiilor, 90 de persoane vor fi duse pentru audieri la sediul Directiei de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizata si Terorism – Structura Centrala. „In fapt se retine ca, sub coordonarea unor persoane influente din mediul de afaceri din municipiul Bucuresti, invinuitii au realizat beneficii financiare substantiale prin savarsirea de fraude bancare, respectiv prin obtinerea in mod ilegal de credite de la doua unitati bancare, pentru un numar de 35 de societati comerciale controlate de catre membrii grupului infractional organizat„, se arata intr-un comunicat de presa al DIICOT.
Procurorii sustin ca membrii grupului infractional ar fi fost sprijiniti de sapte directori generali sau directori comerciali ai unitatilor bancare, acuzati ca ar fi coordonat procedurile de selectie a firmelor, ar fi dat avize pentru risc si ar fi aprobat creditele desi documentatiile firmelor nu intruneau cerintele legale. Totodata, gruparea ar fi fost sprijinita si de sase functionari de la unitatile bancare, in cursul gestionarii dosarelor de creditare.
Membrii gruparii ar fi beneficiat si de sprijinul unor evaluatori autorizati, prin intocmirea unor rapoarte de evaluare pentru bunuri imobile estimate la valori mai mari decat cele reale, in vederea ipotecarii acestora cu ocazia incheierii contractelor de creditare, potrivit procurorilor DIICOT.
In acelasi dosar sunt cercetati si patru notari publici care ar fi incheiat si autentificat contractele de garantie ipotecara. „Contractele de garantie ipotecara cu privire la aceste bunuri imobile erau incheiate si autentificate de catre patru invinuite, avand calitatea de notar public, prin supraevaluarea bunurilor imobile, raportat la valoarea de piata si la valoarea inscrisa anterior in contracte de vanzare – cumparare incheiate cu privire la aceleasi bunuri, actele fiind utilizate de catre membrii gruparii in vederea obtinerii in mod ilegal a creditelor bancare„, au precizat procurorii DIICOT.
Valoarea totala a prejudiciului cauzat de membrii gruparii a fost estimata la aproximativ 85 de milioane de euro.
Suportul logistic in aceasta cauza a fost asigurat de catre Directia Generala Anticoruptie si Directia Generala de Informatii si Protectie Interna.