Timișoara. Un weekend cu evenimente variate se anunță la Iulius Town. Iubitorii dansului vor putea urmări spectacolul PLANET DANCE, iar în Iulius Gardens vom sărbători Ziua Armatei României. Cadrele militare au pregătit mai multe activități interactive pentru public, printre care un mini-poligon de cercetare, prezentări de tehnici – alpinism: coborâre în rapel și tiroliană, concerte de fanfară și foto cornere pentru amintiri simpatice. Și operele de artă vizuală din cadrul Salonului Internațional de Caricatură de Presă şi Arte Vizuale Satirice pot fi admirate în continuare, în Iulius Town.
Weekend-ul acesta marcăm în Iulius Gardens – Ziua Armatei României, care se sărbătorește la nivel național pe 25 octombrie. Sâmbătă și duminică, 21 – 22 octombrie 2023, reprezentanții Brigăzii 18 Cercetare Supraveghere „Decebal” Timișoara vor fi prezenți în parc și îi vor invita pe curioșii de toate vârstele să descopere mini-poligonul de cercetare, mijloace de protecție balistică, echipamente și tehnici de supraviețuire, dar și tehnici de luptă. Tot în Iulius Gardens vor fi prezenți și profesioniști, care le vor arăta celor interesați pașii din tehnica de parașutare. Cei prezenți se pot distra fotografiindu-se în uniforme militare, veste de protecție, cască de pilot şi alte echipamente specifice.
În ambele zile, fanfara Militară a Brigăzii 18 Cercetare Supraveghere „Decebal” va avea mai multe reprezentații şi va defila prin Iulius Gardens şi în Iulius Mall, în intervalul orar 12:00 – 20:00. De asemenea, toți cei interesați de o carieră militară vor afla mai multe amănunte de la punctul de informare cu prezentarea ofertei educaționale a Ministerului Apărării Naționale.
Vineri, zona Intersport din Iulius Mall va găzdui un spectacol de dans contemporan, Unfold Motion – Planet Dance. Începând cu ora 19.30, publicul va putea urmări o scurtă istorie a dansului și va putea să afle mai multe informații despre balet și dans contemporan.
Până pe 26 octombrie, timișorenii pot admira lucrări ale peste 900 de artiști din 84 de țări și șase continente, din cadrul Salonului Internațional de Caricatură de Presă și Arte Vizuale Satirice, din Atriumul Iulius Town.
Pareri
CARE armata romana!?!?