Sarbii din Timis se pregatesc de sarbatoare. Incepe Craciunul pe rit vechi!

Piata Unirii din Timisoara e invadata de colide sarbesti pentru ca cei din comunitatea sarba sarbatoresc maine Craciunul. In aceasta seara, Mos Craciun va poposi la copiii sarbi si le va aduce daruri.

Dupa vechiul calendar, comunitatea sarbilor din Banat intra, incepand de maine, in sarbatoarea Craciunului.

Sarbii pregatesc bucatele traditionale, apoi, cu mic cu mare, iau parte in aceasta seara, de Ajun, la slujba religioasa bucurandu-se impreuna de nasterea Mantuitorului canta colinde.

In aceasta seara de la ora 17, la Catedrala Ortodoxa Sarba din Timisoara, sarbii vor aprinde un trunchi de stejar marcand astfel Craciunul dupa calendarul pe stil vechi. Potrivit traditiei, cu cat flacarile vor fi mai mari si cu cat vor iesi mai multe scantei, cu atat anul va fi mai bogat. La Biserica Ortodoxa a Sarbilor din  Piata Unirii vin colindatori din tot Banatul pentru a vesti nasterea Mantuitorului.

Timp de 3 zile, sarbii din Banat vor petrece alaturi de familie si de cei dragi sarbatoarea Craciunului, dupa care vor incepe pregatirile pentru…Revelion, care se sarbatoreste in 14 ianuarie.

Advertisement Advertisement
Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.