Scapa de frigidere, televizoare si alte aparate electrocasnice vechi si castiga premii la Timisoara. Retim a inceput campania Orase Curate

TIMISOARA. Aveti de aruncat frigidere, televizoare si alte aparate electrice, electronice sau electrocasnice care nu mai functioneaza? Puteti scapa de ele gratuit, la un punct de colectare amenajat de Retim in apropiere de Scoala Gimnaziala 30 din Timisoara. Iar daca duceti mai mult de 5 kilograme, primiti si un premiu din partea Retim si a partenerilor.

Retim, impreuna cu ECOTIC, au demarat campania nationala de colectare a deseurilor electrice si electronice uzate (DEEE) „Orase Curate”. Astfel, timisorenii sunt asteptati pana in 29 septembrie la centrele de colectare sau la cortul amplasat in zona Soarelui, in vecinatatea Scolii Gimnaziale 30, pentru a scapa de aparatura veche.

Cei care vor duce mai mult de 5 kilograme de deseuri vor primi un cadou, care poate fi ridicat doar de la cortul din zona Soarelui sau de la sediul RETIM Ecologic Service SA, str. Oituz nr. 3/A, pe baza unui bon eliberat la cele trei centre permanente de colectare prin care se atesta predarea deseurilor.

Regulamentul, programul si conditiile de participare se regasesc AICI.

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.

    Pareri

  1. Mai sunt 3 zile din campania care a inceput din data de 11, si acum puneti stirea? vai de capul vostru