Schimbare in criteriile pentru angajatii din sanatate care vor o locuinta ANL. 30 de apartamente nou-noute vor fi incredintate la Timisoara

TIMISOARA. Se actualizeaza lista conditiilor pe care trebuie sa le indeplineasca angajatii din sanatate care isi doresc sa primeasca o locuinta ANL, in cel mai nou bloc ridicat de Agentie, la Timisoara.

CITESTE SI: Amenzi de aproape 3.000 de lei pentru sicane in trafic, flash-uri ori slalom printre masini. Schimbari in Codul Rutier. Pentru ce abatere ramai 4 luni fara carnet 

Consiliul Local va avea de votat noile criterii, actualizate conform modificarilor legislative. Pentru specialistii in sanatate se elimina baremul care se refera la limita de varsta de 35 de ani la depunerea cererii.

In rest, persoanele care aplica pentru locuintele destinate tinerilor trebuie sa fie majore si sa nu depaseasca varsta de 35 de ani, cu exceptia angajatilor din domeniul sanatatii. Sunt excluse persoanele care detin o locuinta sau a caror familie (sot, sotie, copii sau persoane aflate in intretinere) detine/a detinut o locuinta in Timisoara.

Criteriile cu punctaj ridicat pentru a stabili ordinea pe lista sunt: situatia locativa actuala (chirias, tolerat in spatiu), suprafata locuibila detinuta, starea civila, vechimea cererii solicitantului, nivelul de studii, situatii locative sau sociale deosebite, venitul mediu. Criteriile cu punctaj scazut sunt: numarul de persoane in intretinere si starea de sanatate actuala. Se aplica aceleasi criterii de stabilire a ordinii pe liste, iar punctaj suplimentar se acorda in functie de nivelul de specializare.

Primaria Municipiului Timisoara urmeaza sa preia in administrare locuintele din blocul construit de Agentia Nationala de Locuinte si sa le repartizeze celor indreptatiti.

Cele 30 de unitati locative din blocul cu 6 etaje au fost construite cu fonduri de la bugetul de stat, pe strada Ion Ionescu de la Brad si sunt destinate specialistilor in sanatate. Blocul are 16 apartamente cu 2 camere și 14 apartamente cu 1 camera.

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.