SCM Poli Timisoara s-a reunit. Cei doi jucatori nou veniti pot aduce un plus echipei

TIMISOARA. Handbalistii de la Poli au inceput pregatirilor pentru un nou sezon. Alb-violetii s-au reunit luni seara la stadionul Stiinta, iar de marti se vor antrena si in sala.

CITESTE SI: Victorie mare pentru Anca Todoni. Sportiva din Timisoara, la primul triumf in circuitul WTA 

Jucatorii au avut un program de pregatire fizica pentru perioada verii. Ei au la dispozitie sase saptamani pentru a pregati noul sezon de Liga Nationala, ce va incepe la 27 august.

Echipa ramane sub comanda cuplului de antrenori Mihai Rohozneanu-Sorin Sarandan. O schimbare s-a produs in conducerea administrativa, unde manager al sectiei de handbal a devenit Alexandru Vuin.

Printre jucatorii prezenti la reunire s-au aflat si cele doua transferuri ale verii. Este vorba despre pivotul croat Antonio Pribanic si portarul sarb Tomislav Stojkovic. Ambii au evoluat sezonul precedent in prima liga din Israel.

Erau doua posturi deficitare, din punctul meu de vedere, poarta si pivotul. Avem doi portari foarte buni la categoriile lor de varsta: Lazar la generatia 2000, iar Pal, nascut in 2003, a fost declarat cel mai bun portar la toate turneele de juniori. Am considerat ca avem nevoie si de un portar cu experienta, care sa ne ajute atat in meciuri, cat si la antrenamente, sa-i ghideze pe cei tineri. Alin Cozmaciuc a plecat la Dinamo. Clubul din Bucuresti a platit grila si el a ales sa plece acolo, pentru ca i s-au facut unele promisiuni. La pivot, cata vreme am fost eu aici, Albert Cristescu a jucat bine, dar imi doream mai mult si cred ca Toni Pribanic poate compensa plecarea lui Albert”, a declarat Mihai Rohozneanu, antrenor principal SCM Politehnica Timisoara.

Primele meciuri de verificare vor fi in zilele de 28 si 29 iulie, cu ocazia unui turneu la Baia Mare, la care mai participa CSM Sighisoara, Potaissa Turda si gazda Minaur.

In prima etapa a Ligii Nationale, la 27 august, echipa viola primeste vizita lui CSM Focsani.

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.