SCM Timisoara da cei mai multi rugbysti la lotul national pentru duelul cu Portugalia din Campionatul European. Doua noi convocari

Foto: rugby romania

TIMISOARA. Alti doi rugbysti de la SCM Timisoara au fost convocati de antrenorul David Gerard pentru duelul cu Portugalia din Campionatul European.

CITESTE SI: Victorie spectaculoasa a lui CFR Timisoara. Banatenii au castigat la Odorhei in ultimul minut 

Astfel, Marius Simionescu si Daniel Plai se alatura lui Ciprian Chiriac, Lucian Mureșan, Vlad Neculau (din pachetul de înaintare), Gabriel Rupanu, Tevita Manumua si Alexandru Bucur.

Simionescu a fost in lotul national in 15 ianuarie, apoi a revenit la Timisoara, unde i s-a confectionat o masca faciala. Acum, el a fost rechemat sub tricolor pentru jocul ce va decide castigatoarea Grupei B din REC.

Odata cu aceste convocari, SCM Timisoara devine echipa din Liga Nationala cu cei mai multi rugbysti la lot, 8. Campioana Dinamo are 6, Steaua are 5, Rapidul si Stiinta Baia Mare au cate 3, iar unul vine de la Universitatea Cluj. Alti patru rugbysti provin de la cluburi din strainatate.

Dintre rugbystii timisoreni, Lucian Muresan, Vlad Neculau si Tevita Manumua au fost titulari in primele doua etape, la victoriile 20-8 cu Polonia si 33-18 cu Belgia. De asemenea, Tevita Manumua a reusit cate un eseu in fiecare dintre intalniri.

Un alt rugbyst al Timisoarei, Dragos Ser, a suferit o comotie usoara in meciul cu belgienii si nu va face parte din lotul pentru duelul cu lusitanii.

Jocul cu Portugalia incheie faza grupelor pentru stejari. Vor urma semifinalele, programate in weekendul 2-3 martie si finalele ce vor avea loc pe 17 martie, la Paris.

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.