SCM Timisoara invinge la pas Targu Jiu in ultima runda a sezonului regular

TIMISOARA. Evolutie buna pentru SCM winsed.swiss Mozzart Bet, care nu a avut probleme cu CSM Targu Jiu, in ultima runda a sezonului regular. Banatenii s-au impus in fata gorjenilor cu 96-82, dar ambele echipe vor merge in grupa locurilor 11-18, dupa ce au terminat prima faza a campionatului cu 6 victorii si 10 infrangeri.

CITESTE SI: Noutati de la AJF Timis: fotbalistii sunt legitimati printr-o platforma europeana 

Dupa un inceput echilibrat, alb-violetii s-au desprins la 5 puncte, tabela aratand 24-19 la prima sirena. A urmat un sfert extrem de spectaculos cu multe cosuri ce au ridicat publicul in picioare, iar la pauza mare ecartul a crescut, 53-45. In urmatoarea perioada, gorjenii au incercat sa se apropie reusind acest lucru, insa in ultimul sfert elevii lui Dragan Petricevic s-au distantat cu minute bune inainte de final. 96-82 si o revansa pentru meciul din tur, disputat la inceputul acestei luni.

Timisoara a avut 50% la aruncarile din afara careului cu 10 trite si 53% la aruncarile de la semidistanta. Cu un joc de echipa superior, gazdele au dominat si la pase decisive, 26-15.

Toti jucatorii in violet care au intrat in teren au si punctat, Kesar adunand 18 puncte, in doar 20 de minute. Veteranul Mirkovic a contribuit cu 16 puncte, la fel ca Dimitrijevic, Nasturescu a adunat 11 puncte, iar Lazar 10. De la oaspeti s-a remarcat din nou Underwood, 24 de puncte, 8 recuperari si 10 pase decisive si Vuckovic, 22 de puncte si 8 recuperari.

La mijlocul saptamanii viitoare, Timisoara va juca tot pe teren propriu cu Viena, in Alpe Adria Cup.

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.