SCM Timisoara sare in ajutorul sinistratilor de la Galati. Clubul scoate un tricou la licitatie si strange haine si alimente la meciul de acasa cu Pitestiul

TIMISOARA. Echipa de baschet a SCM Timisoara incearca sa stranga bani, haine si alimente pe care apoi sa le trimita celor care au mare nevoie de ajutor in zonele inundaste din judetul Galati.

CITESTE SI: Meci cu un adversar de Cupe Europene pentru SCM Timisoara. ‘Leii din Banat’ incep campionatul 

Clubul timisorean se alatura campaniei nationale de sprijin, sub egida programului „Baschetul Ajuta Oameni” implementat de Federatia Romana de Baschet, in colaborare cu Crucea Rosie Romana, Academia de Baschet Galati, Consiliul Judetean Galati si Cetatea Voluntarilor Arad.

Clubul timisorean ofera la licitatie noul model de maiou pentru sezonul 2024-2025, semnat de jucatorii echipei. Licitatia incepe de la suma de 500 de lei si se desfasoara sub forma de comentarii la postarea de pe pagina Facebook.

Dorinta noastra este de a se strange o suma cat mai mare de bani pentru cei care au nevoie de tot sprijinul nostru in aceste clipe grele. La meciul de sambata cu FC Arges Pitesti vom organiza puncte de colectare pentru alimente neperisabile, haine (in special pentru copii), paturi, saltele, produse de igiena personala, aparate electrocasnice mici, trotinete, biciclete, lenjerii de pat. Acestea vor fi transportate ulterior in zonele afectate din judetul Galati. Totodata, vom amplasa in tribuna o cutie pentru donatii in bani„, au transmis reprezentantii clubului.

Donațiile pot fi făcute și în contul organizației umanitare Crucea Roșie Română. Detaliile și modalitățile directe de plată le găsiți la aceste link-uri:

https://crucearosie.ro/comunicat/apel-umanitar-pentru-ajutorarea-persoanelor-afectate-de-inundatii-in-judetele-galati-si-vaslui/

https://donate.redcrossredcrescent.org/ro/FRB/~darul-meu

Prima donatie, in valoare de 1000 de lei, a facut-o chiar antrenorul principal al baschetbalistilor de la SCM Timisoara, Dragan Petricevic.

Advertisement Advertisement
Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.