Scrisoare deschisa a managerului Spitalului Judetean Timisoara. Ce ii cere medicului Mihai Ionac dupa scandalul urias iscat la unitatea medicala

TIMISOARA. Spitalul Judetean Timisoara a fost zguduit zilele acestea de un imens scandal in urma mai multor plangeri formulate de angajati la adresa medicului Mihai Ionac, seful Sectiei de Chirurgie Vasculara. Acestia l-au acuzat de un comportament grosolan si abuziv.

CITESTE SI: Suntem terorizate. Ies la iveala noi detalii in scandalul de la Spitalul Judetean din Timisoara legat de medicul Mihai Ionac

Managerul spitalului, medicul Marius Craina a formulat astazi o scrisoare deschisa pe contul sau de Facebook, in care condamna in termeni duri cele petrecute in unitatea medicala si ii cere doctorului sa-si ceara scuze public fata de angajatii pe care i-a jignit.

Fără cuvinte……..

Posted by Marius Craina on 23 Ianuarie 2018

Iata mai jos postarea lui Marius Craina

Dragii mei,

Sincer, as fi vrut să vă vorbesc despre lucrurile bune pe care continuam să le facem pentru SCJUT, nu cu putine eforturi, împreună cu colectivul din care fac și eu parte. In ciuda tuturor greutăților pe care le-am întâmpinat, am încercat, mereu, așa cum știți cu toții, să imprim o doza de optimism, o atmosfera de lucru colegială și să fiu acolo, oricând a fost nevoie, atât pentru pacienți cât și pentru voi, colegii mei. Ușa mea a fost și va fi mereu deschisă!
Tocmai de aceea, azi, în lumina evenimentelor publice, am decis, mai mult ca oricând, sa iau atitudine și să o spun, la modul cel mai direct cu putință: jignirile, amenințările, incriminarile, jumătățile de adevăr și, cu atât mai mult, comportamentul și limbajul dvs, absolut discriminatoriu, trebuie să înceteze, domnule profesor Mihai Ionac! Ne desfășuram, totuși, activitatea intr-un mediu public și academic, unde “fermitatea” unui astfel de comportament, nu își are locul. Nu suntem nici in anii ‘50, nici pe tarlaua de la marginea satului, in care a locuit bunica dvs! Astfel de metafore, comparații și epitete nu au ce cauta, nici macar pe un stadion de fotbal, la un meci din divizia a 4-a. Cu atât mai mult cu cât, in declarațiile dvs publice, domnule profesor, faceți referire la O FEMEIE și insinuați, la modul cel mai de jos cu putință, că v-ar fi inferioară, dvs ca și “gospodar”, sugerând despre colega noastra, că ar fi… O ȚIGANCĂ, doar pentru faptul ca este o asistentă și nu medic!!! Mai mult, de parcă nu ar fi fost deja suficient, extrapolați, insinuând că, de fapt, tot personalul medical auxiliar ar avea probleme deviante de comportament și că este slab pregătit, lucruri total aberante și neadevărate! Afirmatiile dvs, absolut inconștiente, domnule profesor, au dus la o adevărată isterie in mediul public și la o adevărată prigoană impotriva unor oameni, care își fac meseria in cel mai conștiincios mod cu putință!
Domnule profesor, vă reamintesc ca doamna pe care v-ati permis sa o gratulați cu atâta “fermitate”, făcând-o semianalfabetă și sugerând ca ar fi tigancă și inferioară dvs, este colega dvs de mai bine de 30 de ani, încă de pe vremea in care erați un simplu medic rezident! Dar oamenii se mai schimba, nu-i așa?!
Stimate domnule Ionac, asistenta Gina Tanasa nu e vreo semianalfabeta, cum nici dr. Doru Vâlceanu, șeful Blocului Operator, nu e vreun idiot patentat, nici dr. Dana Radu, director medical al SCJUT, nu e vreo proasta și incompetenta, așa cum nici infirmiera Claudia Nyuli nu poate fi amenințată cu bisturiul sau cu acul! Și lista ar putea continua la nesfârșit cu profesorii Bîrsășteanu, Teodorescu, Vermeșan, Golea (Dumnezeu să-l odihnească!), Duță, Fulger, Nodiți, Bratu, Olaru etc etc etc, dar mai bine ma opresc aici! Și mă opresc aici, doar din respect pentru domniile lor!
Vă rog sa rețineți un lucru simplu: niciun coleg nu poate fi “călcat pe cap”, atâta timp cât eu sunt directorul Spitalului Județean Timișoara! Și cu atât mai mult, niciun pacient nu poate fi folosit și plimbat cu patul pe coridoare, la poze de grup, doar pentru satisfacerea unor interese personale. Ca sa nu spun de grup!
Oricând, în orice postură, am sa fiu la fel de ferm și am sa taxez orice ieșire in decor, de o asemenea gravitate, derapaj public care ne afectează pe noi toți, atât pe pacienți cât și colectivul medical din care, domnule profesor Ionac, ati ales sa faceti parte. Trebuie să înțelegeți ca afirmațiile dvs, total iresponsabile, alarmiste, generaliste și doar intr-o foarte mica măsură adevărate, pun intr-o lumina proastă întreg sistemul medical românesc și instigă la ură, trezind suspiciuni și neîncredere în personalul medical, lucru total de neacceptat și incorect.
Cred mai departe, si mai mult decât înainte, în bunătate, blândețe, gândire pozitivă, empatie și caldură umană. Si tot aici, mă despart de cinismul, de ura și de toate interesele personale (evit cuvântul grup) care vă înconjoară!
Doamnelor și domnilor colegi, dragi pacienți, personal, eu, Marius Craina, îmi cer scuze in numele colegului meu! Consider că e un gest cavaleresc și plin de demnitate, ca șef al domniei sale, să fiu primul care face acest pas! Regret profund situația penibilă și jenantă în care am fost atrași, fără voia noastră!
O zi frumoasă tuturor!
PS: îl aștept pe domnul profesor Ionac să facă același lucru, în mod public. La fel de…ferm! Mai exact, să își ceară scuze față de toți colegii pe care, ani de zile și continuu, i-a tratat cu celebra lui, deja, “fermitate”. Evident, după ce va face o analiză de text și de morfo-sintaxă, chiar și asupra postării mele de pe FB, ca tot se pricepe (si) la critica literară! Și, în mod clar, doar după ce va termina și cu alte statistici medicale glorioase dar și cu număratul paturilor de pe secția de chirurgie vasculara, care fac naveta, pentru poze de grup, între salonele și coridoarele clinicii. Sincer, noi toți, cei inferiori domniei sale, ne dorim să îi iasă la număr…

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.

    Pareri

  1. Bravo d-le Craina. Toata stima pentru atitudine si tinuta morala. Sper pentru dv-stra si colegii dv-stra sa se instaureze calmul si o atmosfera propice actului medical. Mult succes în misiunea dv-stra. Cu stima.

  2. Mi se pare exagerata srisoarea deschisa, si o ironie de prost gust venita din partea unui director. Treba lui e sa rezolve neintelegerile intern si extern sa dea inpresia ca totul e in regula. Nu poti ca director sa incurajezi dezbinarea, cum mai pot lucra oameni aia cand tu sef, incurajezi dezbinarea. Asa e cand esti pus politic in functie (la PSD inganfarea si lipsa de tact se invata la scoala lor de vara)

  3. Cum” sa dea impresia ca totul e in regula” ? daca taceai filozof ramineai .Am mai comentat : unde le indrumam pe asistentele si imfirmierele care sunt angajate la acea sectie, sa isi ceara transferul pe alte sectii sa ramina ionac singur cu paturile lui, atunci sigur se va termina cu circul

  4. Pt Domnul Ion. Cum ” sa dea impresia ca totul e in regula” daca taceai filozof ramineai Eu in comentariu antrior referitor la acelasi subiect, am indrumat asistentele ,infirmierele sa ceara transferul la alte sectii, sa ramina acel ioanac singur doar cu paturile lui , atunci s-ar trmina circuit. Domnule Doctor Craina,poate in acest mod s-ar linisti individul acesta.Cu stima si respect , o asistenta pensionara.