Se asterne mai intai zapada, apoi asfaltul. Ultimele imagini de pe Autostrada Lugoj – Deva

TIMISOARA. O estimare optimista plaseaza deschiderea traficului rutier pe Lotul 3 al Autostrazii Lugoj – Deva undeva in august anul viitor.

Desi promis circulatiei inainte de Craciun de catre toti ministrii care l-au inspectat, pe acest segment de autostrada se va asterne mai intai zapada si mai apoi asfaltul.

CITESTE SI: Piedicile de pe Autostrada Lugoj – Deva, tinute la secret. Dupa lilieci, o alta problema uriasa tine departe inaugurarea Lotului 4. Foto 

CITESTE SI: Ce se intampla cu cea mai scumpa autostrada din Romania, Lugoj – Deva lot 2? Anuntul ministrului Transporturilor la Timisoara

O spun cei de la Asociatia Pro Infrastructura care au postat noi imagini de pe tronsonul Holdea – Ilia care demonstreaza ca mai sunt multe de facut, chiar daca lucrarea a intrat in linie dreapta.

 

Așa arată din dronă zona semi-nodului Holdea, parte din Autostrada A1 Lugoj-Deva lot 3, constructor Comsa. Se vede clar noul amplasament al DN68A si sensul giratoriu care va primi și breteaua care va conecta DN68A cu A1. Această bretea va fi construită după ce traficul pe drumul național va fi redirecționat pe noul traseu. Tot în acest set de poze puteți vedea și cele două ecoducte (pasaje pentru animalele mari) de pe acest lot.
După numeroase bâlbe și tergiversări ale autorităților, blocaje birocratice, negocieri contractuale dar și probleme de ordin tehnic (cum ar fi cele din nodul Ilia), se pare că acest proiect intră, în sfârșit, în linie dreaptă. Nu va fi deschis prea curând, dar măcar ce a fost mai greu a trecut, cele mai dificile probleme fiind, în bună parte, depășite. În acest moment, estimarea noastră optimistă este luna august 2018 pentru finalizarea acestui segment de autostradă în lungime de 21,141 km între Holdea și Ilia„, apreciaza echipa Pro Infrastructura.

Iata si imaginile filmate de la inaltime, care nu mai au nevoie de niciun comentariu.

Va reamintim, specialistii in drumuri estimau nu demult ca cei 15 km de pe Autostrada Lugoj Deva, Lot 2, de la Margina pana la Holdea vor costa cam 240 de milioane de euro. Cea mai scumpa bucata de autostrada din Romania.

Acest segment va ramane nefacut ani buni, dupa ce constructorul a cerut CNAIR si Ministerului Transporturilor sa-l scoata din contract dupa ce s-a decis ca nu poate fi facut fara cele 3 tuneluri pentru ursi, in lungime totala de 3,3 km.

Recent, fostul ministru al Transporturilor Razvan Cuc anunta la Timisoara ca pana la finele anului, acest tronson de pe Lotul 2 al soselei de mare viteza Lugoj – Deva va fi scos din nou la licitatie.

Cat despre suma si pasii care urmeaza, pretul final si exact pe kilometru de autostrada, pe acest tronson controversat, va fi stabilit in urma licitatiei, iar executia va insemna cel putin 3 ani de asteptare, aceasta daca licitatia se va desfasura fara probleme si fara contestatii.

Cu alte cuvinte, soferii care vor veni pe autostrada dinspre Timisoara si vor cobori la Margina pe drumul national vor merge in coloana pret de 15 km pana cand se vor putea urca din nou pe soseaua de mare viteza catre Deva. Aceasta cand se va finaliza si nodul de la Holdea, respectiv soseaua de mare viteza catre Ilia.

Cat despre Lotul 4, de la Ilia la Soimus, promis si el circulatiei pana de Craciun, vedeti mai jos in ce stadiu era in urma cu o luna!

CITESTE SI: Ultimele imagini din aer cu Autostrada Lugoj – Deva Lot 4. Afla ce sanse sunt sa se deschida pana de Craciun Video 

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.

    Pareri

  1. De ce in Romania autostrazile se fac drepte ca pisatul boului si in Germania se fac liniare de peste 80 de ani, pt. ca germanii erau nazisti atunci si noi suntem in democratie?