Se fac primele foraje pentru pasajul peste soseaua Timisoara – Arad, pentru viitoarea descarcare de pe Autostrada Vestului la Sanandrei. Video

TIMISOARA. Ar trebui sa fie gata in martie anul viitor, iar miscarea e in continuare lenta pe traseul soselei de 10 km care sa asigure o noua conexiune cu Autostrada Vestului la Sanandrei.

In ultimele zile, antreprenorul a mobilizat ceva mai multi muncitori si s-a apucat de foraje pentru stalpii de sustinere ai viitorului pasaj care sa treaca peste drumul national Timisoara – Arad.

Antreprenorul contractat pentru realizarea noului drum de legatura dintre autostrada A1-DN 69 – Todini Costruzioni Generali S.p.A. – a inceput să se mobilizeze și să lucreze la forajele pentru viitorul pasaj peste drumul de legătură pe DN 69.
Pana acum au fost realizate lucrari de tipul: decopertari ale stratului vegetal si pregătirea terenului pentru fundare, nivelari, topografie, relocari de utilitati, drumuri tehnologice etc.„, transmit reprezentantii DRDP Timisoara.

In aprilie, ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu il ameninta pe antreprenor cu rezilierea contractului, dar pana zilele trecute nu s-a intamplat nimic notabil pe santier.

Iata ultimele imagini de pe traseul viitoarei descarcari de pe Autostrada Vestului la Timisoara!

In acest rastimp, Consiliul Judetean a lansat licitatia pentru gasirea unei firme care sa proiecteze reconfigurarea intersectiei cu Drumul National Timisoara – Arad. Are deja o oferta in evaluare tehnica. Este vorba de IRICONSTRUCT, avand 3 subcontractanti.

Daca va fi declarata castigatoare, firma trebuie sa realizeze Studiul de Fezabilitate, Studiul geotehnic, cel topografic, expertiza tehnica si alte documentatii, inclusiv cadastrale, in vederea obtinerii autorizatiilor, respectiv a exproprierilor necesare amenajarii intersectiei DJ 692 cu DN 69.

Valoarea estimata a contractului este de 106.000 lei fara TVA, adica aproximativ 25.000 de euro cu TVA.

***

Va reamintim, contractul pentru construirea noii descarcari de pe Autostrada Vestului la Timisoara a fost castigat de italienii de la Todini Construzioni Generali S.p.A., aceasta fiind si singura companie care a depus o oferta in vara anului 2020. Lucrarea a fost adjudecata la pretul de 189.571.920,62 de lei (fara TVA), adica aproximativ 46 de milioane de euro cu TVA, iar perioada de garantie a lucrarii este de 7 ani.

Traseul drumului de legatura incepe cu 300 m inaintea intersectiei existente, dintre drumurile DJ 692 și E671 (DN 69), cu amenajarea unui nod rutier si se dezvolta pe directia Nord-Est, spre Autostrada A1. Traseul va avea o lungime de aproximativ 10 km.

Clasa tehnica a drumului de legatura este II, iar viteza prevazuta in proiect pentru acest drum este de 100 km/h.

Durata de executie a contractului, iscalit inca din ianuarie 2021, este de 24 de luni, din care 6 luni pentru proiectare si 18 luni pentru executia lucrarilor.

Aceasta inseamna ca termenul de finalizare este martie 2023.

Drumul, cu cate 2 benzi pe sens, care va porni de la intersectia cu Sanandrei, va fi, practic, a treia descarcare de pe autostrada catre Timisoara, dupa Remetea si Giarmata. Vor tranzita noua legatura intre 25.000 si 29.000 de masini, conform estimarilor din proiect.

 

Advertisement Advertisement
Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.

    Pareri

  1. Adevarul e ca trebuie sa mergi pana la Arad ca sa urci pe autostrada.
    10 km va avea acest segment plus inca 15 pana in oras. Deci 25 km pana la AS. Pe la Giarmata avem vreo 20-22 km pe un drum praf la ora actuala iar pe pa Remetea cam tot spre 25 km.
    Mai si trecem prin doua localitati lungi, Dumbravita si Remetea. Un proiect tampit din start.

  2. i-a speriat Grindeanu, au adus o foreza si inca 4 muncitori … termina in 2032